Până aici cu toleranța!

De foarte multe ori în viață ni se demonstrează că între declarațiile de principii și realitatea palpabilă e o distanță uriașă. După 1990 statul român s-a angajat într-un proces (cred ireversibil) în a respecta drepturile și libertățile necesare supraviețuirii culturale, sociale, religioase ale diferitelor comunități ce trăiesc în această țară. Una dintre cele mai vocale comunități a fost cea maghiară, o spun nu pentru a critica în vreun fel această atitudine, ci pentru a releva rolul jucat de către aceasta în construcția actualului cadru legislativ. Există multe referiri asupra acestuia, de aceea nu voi insista. Ca și opinie strict personală pot spune că îl consider unul dintre cele ce pot constitui un exemplu de bune practici, chiar dacă există loc de îmbunătățiri, net superior însă legislației existente în țări vecine României: Ungaria, Ucraina, Serbia etc.

Dar nu sistemul de protecție al drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale constituie subiectul acestui articol. Fiind unul de opinie, mă rezum la a vorbi despre toleranță. Unul dintre indicatorii măsurabili ai civilizației europene actuale ar trebui să fie Toleranța, alături de respectul față de celalalt, simț civic, alteritate… Sunt valori de care ani la rândul s-a făcut mare caz în intitulatul Ținut Secuiesc, cu trimitere directă la „intoleranța” majorității românești la adresa minorității maghiare. O propagandă abil întreținută, în ciuda evidențelor, de către cei ce au controlat și își doresc să controleze destinele locuitorilor din Mureș, Harghita, Covasna, nu spre binele celor de aici, ci din simplul și egoistul interes personal. A învrăjbi, a-i ține departe pe maghiari de cunoașterea limbii oficiale, a crea diversiuni pentru electoratul român, răspunde strict intereselor clasei politice și nu cetățenilor. Ceea ce poate mulți nu au înțeles, sau refuză și în prezent să creadă, e faptul că destinul acestei zone a fost demult timp jucat la ruletă. Am pierdut noi, simplii cetățeni în numele unor jocuri și înțelegeri oculte între politicienii ce pretind că îi reprezintă pe maghiari și cei ce pretind că îi reprezintă pe români. În final nu e decât o înțelegere abjectă, un joc de imagine, menit să mute atenția publică de la ceea ce se urmărește cu adevărat și o zonă de mâna a doua, numai bună în rolul de victimă ale trocurilor permanente. Progresul acestei zone nu poate veni decât din proiecte comune ale tuturor celor ce locuiesc aici, așa cum sărăcia și exploatarea fără limite a venit din interesele unei clase politice lipsite de etică.

Recentele evenimente dintr-un sătuc nu departe de Toplița – Ditrău – demonstrează toate cele de mai sus. Probabil că cei mai mulți cetățeni nu ar fi auzit niciodată de satul aflat între Toplița și Gheorgheni, în ciuda unei biserici catolice monumentale, a peisajului superb sau al… Ei, bine, un cetățean al acelei comunități a găsit resursele pentru a deschide o afacere, o brutărie, ocupație ce i-a adus și o oarecare poziție socială și economică. Doar că salariile din zonă nefiind mari și mulți cetățeni maghiari fiind plecați la muncă în Ungaria, Austria, Elveția sau Germania, antreprenorul în cauză s-a văzut nevoit să apeleze la muncitori din import. Nimic neobișnuit până aici. În România interbelică destui italieni, greci, turci, etc., goniți de sărăcia din țările lor și-au găsit un căpătâi aici. Mai nou, aproape în orice oraș mai răsărit ai merge, vei găsi muncitori proveniți de pe toate continentele globului pământesc. Așa cum ungurii sau românii muncesc în alte țări pentru a trimite bani acasă, pentru a-și face un rost acolo sau pentru a reveni peste o perioadă de timp în România, la fel cei ce provin din spațiul ex-sovietic, Asia, America de Sud, își încearcă norocul la noi în țară. Doar că asemănările se opresc aici. Ditrău demonstrează că toleranța se oprește undeva la marginea acestei comunități. Toleranța există doar în discursurile în care trebuie arătată supărarea față de comunitatea românească… și cam atât. Cetățenii de etnie maghiară, seduși de propaganda abil inoculată de posturile guvernamentale de televiziune din țara vecină au găsit dușmanul civilizației, al Europei în doi sri-lankezi amărâți care munceau ca brutari în localitate. Iar cum dușmanii trebuie repede alungați, cu sprijinul unor ”fețe luminate” din localitate, au decis ”să-i pună la punct” pe ”intruși”. La cum au evoluat lucrurile și chemările, inclusiv pe grupul constituit pe Facebook, mare lucru că nu am asistat încă la un linșaj în toată regula. Mă și întreb cum ar fi dat imaginea unei comunități înarmată cu furci, topoare și torțe alungând ”răul” din mijlocul său…. Tolerant!

Din păcate ceea ce se întâmplă în aceste zile în Ditrău, unde doi cetățeni ce au venit să muncească în această țară sunt terorizați în numele unei civilizații superioare, nu ne face cinste. Dimpotrivă, ne afundă și mai mult în mocirla creată de politicienii ce par să ne reprezinte.

Lucian SĂCĂLEAN