Home / Interviu / INTERVIU EXCLUSIV: Viața în ATI. Cine ne readuce la viață din COVID-19
Dr. Mircea Stoian, coordonator Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Mureș Sursa foto: Arina Toth

INTERVIU EXCLUSIV: Viața în ATI. Cine ne readuce la viață din COVID-19

Distribuie

Peste 100 de pacienți cu COVID-19 au avut nevoie de îngrijiri medicale în secția ATI a Spitalului Clinic Județean Mureș, de la începutul pandemiei și până în prezent. Mulți dintre ei au pierdut lupta cu viața în ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-i salva. Și au fost peste 100 de pacienți în condițiile în care existau restricțiile din perioada stării de urgență și, ulterior, starea de alertă, fără condițiile de relaxare care există de mai bine de o lună și numărul în creștere al cazurilor noi. În momentul în care se ajunge în ATI simptomatologia începe să devină gravă și, cumulată cu alte comorbidități, scad șansele de supraviețuire a pacienților. ATI este locul unde se află linia de graniță dintre viață și moarte, unde fiecare viață este conectată la fire și aparate care susțin funcțiile vitale. Viața depinde de experiența și îndemânarea cadrelor medicale, limitate în activitatea lor de purtarea echipamentului special de ”astronaut” și obosite de un război dus de luni de zile cu un dușman nevăzut, dar și de lupta pe care propriul corp al pacientului o duce cu virusul SARS-CoV-2 care l-a invadat. Ce înseamnă activitatea din prima linie în lupta cu noul coronavirus, care sunt șansele de supraviețuire și ce este definitoriu pentru a supraviețui, dar și despre munca, sentimentele și fricile ce apasă asupra personalului medical din ATI ne-a vorbit Dr. Mircea Stoian, coordonator Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Mureș, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

 

Viața în ATI, la granița dintre viață și moarte, unde se duce războiul cu COVID-19

 

Arina Toth, redactor Sănătate, Zi de Zi:  Începutul pandemiei a venit cu multe necunoscute în lumea medicală. Cum a fost perioada de început în ATI când au început să ajungă primii pacienți infectați cu noul coronavirus?

Dr. Mircea Stoian, coordonator Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Mureș: Oarecum, pe noi, la Terapie Intensivă, nu ne-a luat pe nepregătite preluarea pacienților cu COVID-19 deoarece am avut un interval de câteva săptămâni în care ne-am putut pregăti. Din momentul în care am fost anunțați că o să fim spital COVID am avut o perioadă de timp în care noi, cadrele medicale, am reușit să ne pregătim prin implicarea tuturor structurilor competente – Direcțiunea Spitalului Clinic Județean Mureș, Consiliul Județean Mureș, Prefectura Județului Mureș – și am fost ajutați să creăm anumite circuite, să delimităm zona în care avem pacienți pozitivi pentru COVID-19, să asigurăm îngrijirile medicale și pentru pacienții non COVID fiindcă după ce a venit numirea aceasta (de spital COVID – n.r.) nu puteai să externezi toți pacienții care se aflau spitalizați la momentul acela de pe o zi pe alta.

Primul pacient cu COVID-19 a ajuns la noi în data de 27 martie, fiind trimis de la Clinica de Boli Infecțioase I și a durat apoi doar câteva zile până când secția de Terapie Intensivă a fost ocupată aproape în totalitate.

Primul impact pentru noi a fost frapant în sensul că aspectul clinic al pacientului, starea lui clinică, erau în discordanță față de partea bioclinică și imagistică, cu diferențe foarte mari față de ceea ce arătau investigațiile paraclinice. Acea “hipoxie silențioasă” de care probabil ați auzit ne-a frapat prin faptul că deși saturația arterială în oxigen a pacienților era de multe ori foarte mică, aceștia erau încă conștienți.

Pentru început, activitatea de terapie am asigurat-o cu personalul pe care îl avem încadrat, lucrează de ani de zile în terapie intensivă, are experiența și formarea necesară pentru tratamentul afecțiunilor grave. Problema majoră a apărut când a început să crească numărul cazurilor și a fost necesară detașarea altor colegi, cadre medicale încadrate în alte structuri ale spitalului. Pentru ei a fost foarte greu, erau panicați, stresați, nu aveau formarea necesară și la unii a trebuit să renunțăm pentru că nu au făcut față la patologia specifică Terapiei Intensive. Vedeți, la nivel național există în acest moment problema numărului insuficient de cadre medicale specializate – medici infecționiști, pneumologi, ATI-iști  – pentru a acoperi întreg teritoriul țării corespunzător acestei pandemii și necesitatea detașării din anumite zone în altele. Aceeași problemă se regăsește și la nivelul asistenților medicali.

 

Rep.: Ați avut acces la informații medicale privind tratamentul pacienților cu COVID-19 chiar de la început, dat fiind faptul că era o afecțiune nouă?

M. S.: În ceea ce privește informațiile și sursele de documentare, inițial au fost surse bibliografice doar de pe internet, s-au format diferite grupuri de medici în care au avut acces colegi din toată țara și colegi români care profesează pe toate continentele și care ne-au împărtășit din experiența locală și din protocoalele lor, s-au distribuit articole din literatura de specialitate medicală. S-a format un grup de lucru la nivelul Comisiei Naționale de ATI, care coordonează activitatea de ATI, prin care am fost informați în permanență, ne-am actualizat cunoștințele cu tot ceea ce a apărut nou și ce s-a implementat la nivelul Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. Au apărut și proceduri și protocoale prin care s-au sugerat anumite tratamente, unele despre care cunoaștem acum clar că sunt vitale precum tratamentul anticoagulant și, în funcție de severitatea cazului, și alte clase de medicamente. Protocoalele de lucru și de tratament au fost stabilite la urma urmei la nivelul fiecărui spital și pe plan local prin colaborare interdisciplinară – deciziile terapeutice locale au fost luate în consens cu doamna Prof. Dr. Anca Georgescu, șeful Clinicii de Boli Infecțioase I, și doamna Prof. Dr. Sanda Copotoiu, șeful Clinicii ATI I din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, fiecare și-a stabilit conduita terapeutică și de investigații, dar am avut o sursă comună de informare, știam oarecum la ce să ne așteptăm și ce să aplicăm.

A fost dificilă perioada de aprovizionare cu materiale, medicamente pe care nu le aveam și multe dintre ele nu erau disponibile pe piață. Am avut noroc poate la început și că nu au fost mulți pacienți și am fost ajutați mult, s-a implicat populația, mass-media locale, diverse firme sau persoane fizice care au făcut multe donații care au contribuit pentru a pregăti secția pentru lupta cu această patologie.

 

Rep.: Ce înseamnă pentru un cadru medical care lucrează în ATI să stea multe ore într-un combinezon special, echipat din cap până în picioare cu acest echipament?

M. S.: Pentru început am încercat să facem un program de mai multe ore pentru a avea și un timp de odihnă și să nu expunem foarte mult personal concomitent. Dar nu a ținut această strategie pentru că este insuportabil să stai ore îndelungate în terapie intensivă, echipat, fără să bei un pahar cu apă, fără să mergi la baie să îți faci nevoile fiziologice. La început, colegii au încercat să intre cu pampers, tocmai în ideea ca dacă intervine vreo imperiozitate fiziologică să nu se expună dezechipându-se, să nu se contamineze, și să își poată duce la bun sfârșit programul de lucru. Au încercat, dar nu toți au avut rezistența fizică necesară. Ulterior s-a redus programul de muncă la patru ore și am putut lucra în condiții civilizate și noi, personalul, și a fost util și pentru pacienți.

Echipamentul este dificil de purtat, este o procedură întreagă privind echiparea și dezechiparea. Dar am fost instruiți și fiecare pas era important să fie bine făcut.

 

“Am învățat pe parcurs”

Dr. Mircea Stoian, coordonator Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Mureș în echipament de protecție Sursa foto: Arhiva personală

 

Rep.: Ce limite impune echipamentul în activitatea desfășurată?

M. S.: Barierele sunt foarte multe, de la faptul că nu mai ai aceeași mobilitate, nu te poți mișca. Pe urmă nu mai ai aceleași simțuri – ai trei, patru perechi de mănuși în mână, nu mai ai același simț tactil. Problema cea mai mare a fost din partea vederii – purtam două perechi de ochelari de protecție și vizieră, după o jumătate de oră se abureau, transpirai și nu mai vedeai nimic. Până ce nu se clarifica imaginea de la transpirație, să poți să speli lentilele, nu vedeai nimic. Și aici am descoperit ulterior niște soluții cu care puteam trata lentilele înainte să intrăm și am rezolvat și problema aceasta. Dar au fost câteva zile în care am avut și impedimentul acesta, am învățat pe parcurs.

Și acum sunt probleme cu echipamentul deoarece a venit căldura, este caniculă. Am avut și peste 30 de grade în interior, în saloanele de terapie intensivă. Mai este și echipamentul care nu respiră deloc și când ieși, ești plin de transpirație. Sunt colegi care nu suportă nici acum, leșină din cauza căldurii și a deshidratării și trebuie să fie cineva disponibil să îi înlocuiască imediat.

Limitare există și la efectuarea anumitor proceduri din cauza afectării  manualității și a vizibilității dar, totuși, ne-am străduit să ne facem profesionist meseria. S-au făcut proceduri invazive – pacienții au avut instalate branule, au fost montate diverse catetere (venoase, arteriale, vezicale), unii pacienți au necesitat monitorizare invazivă a presiunii arteriale, s-au făcut hemodialize, hemofiltrări, toate procedurile specifice de terapie intensivă au fost efectuate, dar în condiții mult mai dificile.

Un stres foarte mare vine de la teama că există riscul să nu poți face manopera respectivă și să nu poți ajuta bolnavul. Rămâne anxietatea personalului medical pentru propria sănătate în timpul efectuării acestor manevre invazive când ne expunem la o încărcătură virală mare.

 

Rep.: Cum ați resimțit îngrădirile impuse de acest echipament în relația medic-pacient?

M.S.: Inițial, pe noi nu ne-a afectat așa de mult acest echipament, în afară de limitările pe care le impune din punct de vedere al manualității și al libertății de mișcare. În schimb, pentru pacienți a fost șocant, au fost speriați. Se vedea în ochii lor cum parcă nu aveau încredere, nu zăreau omul din spatele echipamentului de protecție, comunicarea interumană a fost afectată de această barieră, dar ne-am străduit să-i convingem că suntem aliații lor în lupta aceasta.

 

Rep.: Nu aveau un chip pe care să îl vadă, nu vă putea asocia cu o persoană.

M.S.: Nu, nu ne-au văzut. Și în momentele în care ai nevoie de ajutor și nu este nimeni apropiat din familie, nici un cunoscut, – vizitele nu erau permise -, eram noi, care păream extratereștri acolo. Dar și peste asta se trece după o perioadă de acomodare, după o zi – două în care se obișnuiesc cu tonul vocii noastre și încercăm să-i liniștim, să le dăm asigurări că ne pasă de ei. Am avut pacienți care după săptămâni de tratament își doreau să mai rămână cu noi, se simțeau în siguranță, s-au atașat oarecum de cadrele medicale.

 

„Toți erau cu nervii la pământ

 

Rep.: Ce sentimente ați citit și citiți în ochii pacienților cu COVID-19 ajunși în Terapie Intensivă?

M.S.: Imediat ce intră în Terapie, toți sunt speriați. Sunt cu insuficiențe multiple de organ, în stare critică și au nevoie mare de ajutor. La unii, în afară de teamă nu vedeai altceva, alții au fost foarte recalcitranți și violenți, la început nu am înțeles, dar ulterior am citit raportări de cazuri în literatura de specialitate cu psihoze, tulburări ale stării afective induse de această boală și acum se știe clar că există uneori asociată și o suferință din partea sistemului nervos central care poate lua diferite forme. Nu a fost suficient doar să discutăm cu ei, a fost nevoie și de medicație pentru a-i liniști.

 

Personal medical din ATI, de la stânga la dreapta: Asistent Ana-Cătălina Fărcaș, Infirmier Teodora Bota, Dr. Viorel Todoran, Infirmier Rozalia Chirilă; Sursa foto: Dr. Mircea Stoian, coordonator Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Mureș

Rep.: Cu ce sentimente v-ați confruntat în această perioadă dumneavoastră, colegii de pe secție în fața acestei situații?

M.S.: La început, exista senzația de neputință, de limitare a capacității noastre de muncă cu acest echipament pe noi și frica de a nu ne îmbolnăvi. Am trecut de bariera emoțională, dar am rămas cu un stres. Descoperi foarte multe lucruri în perioada aceasta, și în comportamentul colegilor și al bolnavilor, toți erau cu nervii la pământ și anumite trăsături de caracter ies mai ușor la suprafață. Lucrurile însă merg bine atâta timp cât ești într-un colectiv închegat, cât există colaborare profesională și încredere unii în alții. A fost mai greu în momentul în care am avut personal detașat din alte secții, fără pregătirea și experiența necesare terapiei intensive când pot să apară tensiuni și discuții și aș dori și eu să subliniez importanța existenței unui personal calificat în număr suficient în secțiile de terapie intensivă din țară.

 

Rep.: Odată ajunși în ATI cât de mult durează procesul de vindecare a pacienților?

M.S.: Fiecare pacient trebuie luat individual, fiecare are o evoluție a lui. Nu putem să generalizăm, nu putem aplica o formulă matematică și să obținem un rezultat clar, nu toți pacienții au o evoluție identică. În general, pacienții care au necesitat terapie intensivă au stat minim 7 zile la noi. Am avut pacienți care au stat 35-40 de zile, care au necesitat terapii multiple, combinate, de la anticoagulare, medicație antiretrovirală, imunomodulatoare, antibiotice, corecția dezechilibrelor metabolice, până la ventilație de lungă durată.

Nu poți spune că stă 7 zile și apoi îl externezi. Din păcate, am avut și pacienți care au decedat. Percepția generală în populație este că mor pacienții care au tot felul de patologii cronice asociate și că nu este virusul SARS-CoV-2 cel care ucide. Nu, nu este așa. Gândiți-vă că sunt oameni relativ tineri care au diabet zaharat, hipertensiune arterială sau patologii relativ minore, controlabile în condiții normale și care ar avea o speranță de viață de zeci de ani, și care uneori sunt uciși de acest virus nemilos. Ei pot fi prietenii, vecinii, rudele noastre pe care le iubim și nu dorim să-i pierdem. În plus, au murit și oameni tineri, fără comorbidități cunoscute sau au dezvoltat forme severe de boală în urma căreia chiar dacă supraviețuiesc rămân cu sechele funcționale majore.

 

Rep.: Ce este definitoriu în evoluția stării de sănătate a pacienților? Se vorbește despre situații în care un pacient grav se stabilizează și pe când se crede că își revine brusc se agravează și chiar are loc decesul.

M.S.: Cred că amprenta cea mai mare o impune reactivitatea individuală a fiecăruia. În general, pacienții care au avut o reactivitate exagerată au făcut formele cele mai severe și mai urâte de boală. Pe urmă, au fost pacienții care aveau o anumită patologie care s-a decompensat, precum pacienții diabetici, cu boli renale cronice pe terapii de substituție extracorporeale, pacienții cardiaci, hipertensivi deoarece se știe că boala induce o stare de hipercoagulabilitate generală cu microtromboze sau tromboze mai extinse la nivelul multiplelor organe, ceea ce poate accentua și mai mult disfuncțiile preexistente care de multe ori au fost fatale. Aparent, se crede uneori că avem de-a face doar cu o viroză și că numai plămânul ar trebui să fie afectat, dar nu este adevărat. Sunt afectate toate organele, apare afectare respiratorie, renală, cardiacă, cerebrală, hepatică. Boala are multiple fațete de la simptome minore precum pierderea gustului sau a mirosului, tuse, febră, diaree, dureri musculare și osoase, senzație de constricție toracică și lipsă de aer până la accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic.

 

Rep.: Ce înseamnă pacienți reactivi?

MS.: Înseamnă că este un pacient care este sănătos și reacționează în momentul în care intră în organism un agent patogen precum virusul Sars-CoV-2 pe care îl percepe ca pe o structură străină și încearcă să se apere și să îl înlăture. Apar anumite semnale induse de virus care recrutează celule specializate în apărarea organismului și se eliberează o serie de factori inflamatori-citokine-care au rolul de a recruta la rândul lor alte celule implicate în imunitate și încearcă să limiteze răspândirea virusului. Problema este că atunci când avem o reactivitate exagerată apare un răspuns inflamator sistemic, o stare protrombotică, iar anumite substanțe eliberate – elastaze, lipaze – contribuie la distrugerea unor structuri anatomice normale ducând la disfuncțiile de organe. De aici este falsa impresie că evoluția este foarte bună, aparent controlată și dintr-o dată pacientul prezintă o complicație trombotică care poate fi fatală – embolie pulmonară, infarct miocardic, accident vascular cerebral. Aici sunt implicate căile de coagulare.

 

Rep.: Câți pacienți cu COVID au ajuns în Terapie Intensivă în această perioadă?

M.S.: La noi au fost peste 100 de pacienți. Avem 20 de paturi de terapie intensivă dotate cu ventilatoare, monitoare, cu tot ce trebuie pentru tratamentul unui astfel de pacient. Toate aceste paturi au fost destinate tratamentului pacienților cu COVID-19 pe toată perioada stării de urgență și încă o lună de zile în perioada stării de alertă. Momentan 12 paturi sunt destinate pacienților COVID-pozitivi și sunt ocupate aproape în totalitate și 8 destinate pacienților non-COVID.

 

Rep.: La Târgu Mureș au existat situații în care pacienții să primească tratament cu plasmă? Dacă da, cum a fost evoluția lor?

M.S.: Din păcate, noi nu am putut să avem o experiență corespunzătoare cu tratamentul cu plasmă. La Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș a fost prelevată plasmă de la 9 pacienți care au fost bolnavi, cu simptomatologie, dar din nefericire nu au dezvoltat anticorpi și plasma a fost neimună. Un singur pacient a fost care a primit plasmă, dar nu a avut evoluție bună. Doresc să fac apel la persoanele care au trecut prin boală, sunt peste 800 de persoane diagnosticate cu Sars-CoV-2 în județul Mureș, și s-au vindecat, să ajute, dacă doresc, și alți semeni aflați în suferință și să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș pentru prelevare de plasmă. Să nu uităm că mereu există nevoie de stocuri de sânge și pentru pacienții non-COVID care suferă de patologii grave, care necesită transfuzii.

 

“Orice neglijență va duce la regrete tardive”

 

Rep.: Cum vedeți deciziile de relaxare, ușurința cu care populația tinde să minimizeze impactul pe care l-ar avea acest virus asupra stării lor de sănătate?

M.S.: Este o problemă frustrantă și supărătoare pentru noi pentru că te lupți atât de mult zilnic și speri să ieși la liman și să scapi de povara aceasta și apar niște decizii pe care eu nu pot să le comentez decât din punct de vedere medical, dar care cred că nu își au rostul în situația actuală. În plus, mai este indiferența unei părți a populației pe care nu pot să o înțeleg. Sper să nu aibă mulți nefericirea să aibă pe cineva din familie bolnav și să ajungă în stare gravă în Terapie Intensivă, pentru că orice neglijență va duce la regrete tardive. Suntem extrem de expuși cu toții, consider că este o obligație morală și creștină să luăm toate măsurile necesare pentru a diminua răspândirea virusului și, desigur, să avem parte, alături de conștiinciozitatea și rigurozitatea noastră care nu trebuie să ne părăsească nici un moment, și de ajutor divin. Fac un apel la populație să respecte regulile de igienă, să poarte corespunzător masca, să evite aglomerările umane și contactul apropiat în această perioadă, să ia toate măsurile de precauție.

 

Rep.: Au fost și pacienți tineri care au ajuns în ATI?

M.S.: La noi, cel mai tânăr pacient a avut 33 de ani, au fost câțiva care și-au pierdut și viața. La început au fost mai mulți tineri din focarele care au fost în jurul Târgu Mureșului, ulterior au ajuns pacienți cu vârste peste 60 de ani. Acum suntem la decada de 70-80 de ani, dar nu știm ce urmează pentru că prognosticul nu este foarte bun.

 

Rep.: După o lungă bătălie cu virusul, deja de 5 luni, care este starea personalului din ATI, din punct de vedere psihic, fizic? Virusul nu va dispărea, situația nu cred că se va îmbunătăți curând, va reuși personalul medical existent să facă față presiunii? Ar mai fi nevoie de suplimentare de personal?

M.S.: Aici, personalul se împarte în două categorii. Sunt cei care au trecut prin boală și o parte dintre ei sunt foarte speriați, anxioși și nu-și mai doresc să lucreze pe saloanele cu COVID, au luat în calcul chiar și să își dea demisia. Există însă și colegi extrem de dedicați, curajoși, care s-au vindecat sau care au lucrat și au avut norocul să nu se îmbolnăvească și care sunt dispuși să continue. În ceea ce privește medicii, am avut un singur caz de test pozitiv în rândul nostru, asta poate pentru că nici nu suntem așa de expuși ca timp la fel ca asistentul medical, care este permanent acolo și face o mulțime de proceduri. Expunerea noastră este oarecum mai limitată în timpul vizitelor sau când se desfășoară manevrele invazive cruciale, dar și încărcătura virală este foarte mare în acele momente și trebuie să fim extrem de atenți. Cei care stau permanent alături de bolnav sunt asistenții, personalul de îngrijire – infirmiere, îngrijitoare, brancardieri. Acestor oameni vreau să le mulțumesc pentru muncă și dedicație în egală măsură ca și colegilor mei, medici. Suntem un sistem complex și orice rotiță din agrenaj dacă se strică, duce la disfuncția întregului sistem.

Am plecat cu un efectiv de personal medical în Terapie Intensivă de 60 de persoane și la un moment dat am ajuns la 180 de persoane. Au fost detașate persoane și din blocurile operatorii și alte specialități medicale care nu au avut tangență și contact niciodată cu Terapia Intensivă. Pentru ei a fost dificil să se adapteze, unii au putut și alții nu au reușit și a trebuit să-i scoatem din mediu. Pe toată structura de ATI, pe tot spitalul, momentan avem 150 de persoane, dintre care 19 medici specialiști și primari, 80 de asistenți, 20 de rezidenți și personal auxiliar – infirmiere, îngrijitoare, brancardieri. Aceștia deservesc atât pacienții COVID-pozitivi cât și sectorul non-COVID care cuprinde și celelalte patologii. Apreciem entuziasmul caracteristic vârstei tinere, energia, empatia colegilor rezidenți aflați în curs de pregătire, le mulțumim pentru voluntariat și implicare, la fel cum îi mulțumim și doamnei Prof. Dr. Sanda Copotoiu, îndrumătorul lor de rezidențiat, și directorului medical de la SCJU Târgu Mureș, Conf. Dr. Szederjesi Janos, care le-a aprobat detașarea.

 

Rep.: Ce a adus COVID-19 în viața dumneavoastră, ca medic?

M.S.: Nu mi-am închipuit vreodată că o să trec prin războiul acesta, ne-a luat prin surprindere și ne-a dat peste cap. În momentul în care am primit primul pacient toți cei care am lucrat cu pacienți COVID am plecat de acasă, am ieșit din familii. O parte au fost izolați în hotel, motel, pensiuni, alții, care au avut posibilități, s-au izolat singuri în diverse apartamente sau au încercat să-și creeze zone cu circuit separat în propriile case. Nu mi-am văzut familia timp de 2 luni de frică să nu-i îmbolnăvesc, a fost foarte greu și pentru ei. Soția, la rândul ei medic și cadru universitar, era și ea implicată în activitatea profesională și cel care a suferit cel mai mult a fost copilul care a avut un sentiment de abandon în timp ce se chinuia cu școala online. Nu am fost acasă și nu am văzut-o pe mama timp de 6 luni de frică să nu-i fac rău. Tu pari că ești sănătos, dar s-ar putea să fii purtător de virus și să îl transmiți mai departe. Dacă ar avea percepția aceasta și o parte a populației, insuficient convinsă de riscurile aduse de acest virus, dorința de a-și apăra și conserva sănătatea, de a nu-și îmbolnăvi aproapele, cred că s-ar schimba puțin lucrurile.

 

Rep.: Ați simțit vreo schimbare în percepția oamenilor despre medici în această perioadă?

M.S.: În ce ne privește pe noi, la Terapie Intensivă, ne-au ajutat. Nu știu exact ce au gândit, dar am fost susținuți pentru că au fost categorii de populație care ne-au trimis mâncare, elevii de la Colegiul Național ”Unirea” au încercat să ne îndulcească cu prăjituri, au existat profesori de la Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” care au făcut donații individuale, au existat firme locale care fiecare au donat ce au putut în contul “Asociației pentru ATI-Mureș Sfinții Împărați Constantin și Elena” și ne-au fost de mare ajutor. Sunt mulți și e dificil să-i enumăr aici pe toți, ei se regăsesc pe contul nostru de Facebook. Au găsit conturile asociației pe internet și au donat fiecare cât au putut. Am simțit că sunt aproape de noi și de bolnavi și cred că latura aceasta de umanitate și empatie ne ajută să continuăm.

 

Rep.: Se vorbește de un nou val, cazurile noi sunt în creștere. Cum vă pregătiți pentru viitor, mai ales că s-a reluat și activitatea pentru pacienții non-COVID?

M.S.: La noi, în oraș, mereu au fost controlate lucrurile. Nu știu ce se va întâmpla dacă va fi ca în Suceava sau în alte părți, dacă ne depășim capacitatea. Acum, s-au limitat locurile în Terapie Intensivă, sunt pregătite pentru 12 pacienți (cu COVID – n.r.). Foarte probabil, dacă se depășește numărul acesta vom reveni la starea inițială, în care să fie implicat tot spitalul, toată structura. Foarte greu va fi pentru bolnavii care nu au COVID-19. Ei au nevoie de intervenții chirurgicale, sunt pacienți oncologici care necesită tratamente specializate, pacienți dializați. Nu este doar patologia COVID-19, sunt și celelalte patologii, și sunt foarte multe, și, dacă nu se intervine medical la timp, îi pierzi. În același timp trebuie să păstrăm circuitele corespunzătoare pentru a nu se suprapune această infecție peste boli cronice, preexistente. Sunt foarte mulți pacienți cu starea generală mult alterată care s-au prezentat recent. Unii necesitau intervenții chirurgicale, internări, au fost 3 luni în care nu au beneficiat de tratament.

Din 22 iunie ne-am început și activitatea non-COVID. De atunci preluăm și alți pacienți în structura spitalului, s-au creat circuite pentru ei. În prezent, avem 12 paturi dedicate pentru pacienți COVID, 8 paturi non-COVID,  pentru terapie medicală și chirurgicală, 8 paturi de terapie urologică, 7 paturi de terapie intermediară postoperatorie Ortopedie și 5 paturi Obstetrică Ginecologie.

 

Rep.: Mulțumesc domnule doctor pentru interviul acordat. Succes în continuare în activitatea pe care o desfășurați.

 

A consemnat Arina TOTH

 

Material realizat, în cadrul noii rubrici Ghidați-vă după Zi de Zi, cu sprijinul grantului Google despre care mai multe detalii găsiți aici – https://newsinitiative.withgoogle.com/journalism-emergency-relief-fund

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidat ideal” propus de PSD pentru Primăria Petelea

Distribuie Președintele Partidului Social Democrat Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a anunțat luni, 18 martie, numele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.