VIDEO: Poșta Română inaugurează două locații renovate în Târgu Mureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2245 Vizualizări

VIDEO: Poșta Română inaugurează două locații renovate în Târgu Mureș

Joi, 20 mai, a avut loc la Târgu Mureș inaugurarea oficială a două locații renovate în care Poșta Română să își desfășoare activitatea. Este vorba despre Oficiul Poștal 9 din cartierul Dâmbu Pietros și de Ghișeul Numărul 1, care acum își va desfășura activitatea pe Bulevardul Pandurilor, numărul 54, din cartierul Tudor Vladimirescu.

La eveniment au participat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române, Bogdan Năstase, în calitate de director regional al instituției și Meda Iacob, directorul județean Mureș al aceleiași companii de stat. Printre invitații speciali s-au numărat și Alex Gyorgy, viceprimar al municipiului Târgu Mureș, dar și Mara Togănel, prefectul județului Mureș, care, de altfel, a folosit la eveniment serviciile Poștei Române pentru a trimite o scrisoare.

În ceea ce privește investiția pentru renovarea locațiilor menționate mai sus, totalul acesteia se ridică la aproximativ 240.000 de lei și a privit renovarea întregului spațiu deținut de Poșta Română. Anterior acestei renovări, Oficiul Poștal 9 își desfășura activitatea într-un spațiu închiriat, nefiind în proprietatea companiei. Horia Grigorescu a declarat că cele două unități deservesc un număr de peste 50.000 de cetățeni în fiecare lună.  

„Când vine vorba de clienți, acest Oficiu 9 Târgu Mureș, împreună cu Ghișeul Poștal Numărul 1 aferent acestui Oficiu Poștal 9 din cartierul Tudor Vladimirescu deservesc peste 53.000 de cetățeni lună de lună, peste 21.000 de gospodării. Vorbim despre două unități ale Poștei Române cu un impact foarte mare. Pe de altă parte, dincolo de clienții noștri, față de care încercăm de fiecare dată să ne îmbunătățim calitatea serviciilor, dar și a casei noastre în care îi primim pe aceștia, mă bucur foarte mult că astăzi am putut să îmbunătățim și condițiile de muncă pentru 43 de angajați care își desfășoară activitatea în această nouă casă a Poștei Române. Mă bucur din tot sufletul că putem să readucem în primul rând o stare de normalitate în Poșta Română, o stare de normalitate care să răspundă realităților anilor 2021, la pachet cu celelalte proiecte de reformă din Poșta Română”, a declarat directorul general al Poștei Române.

Meda Iacob a afirmat, în cadrul conferinței de presă de la finele evenimentului, că încă din momentul în care a primit funcția de director județean al companiei a început demersurile pentru a renova acest spațiu.

„Nu aș putea să vă spun în cuvinte cum arăta Oficiul înainte de renovare. Cred că localnicii de aici pot să vă răspundă mai bine la acest lucru. A fost nevoie de o reparație capitală. Era într-o stare avansată de degradare. Colegii noștri și-au continuat activitatea în acea situație pentru localnicii de aici și pentru clienții noștri. A fost un demers făcut de mine din prima zi în care am ajuns director și am văzut cât plătim pentru o chirie pentru Oficiul Poștal din Tudor și că acești bani, aconomisindu-i din chirie, îi amortizăm pe investiția de aici”, a declarat directorul județean Mureș al Poștei Române.

Poșta Română, „mai mult decât un curier”

Anul 2020, în principal din cauza situației epidemiologice, a făcut ca reprezentanții Poștei Române să implementeze și să îmbunătățească serviciile de curierat ale companiei. Astfel, în ultimele șase luni, curierii Poștei Române au deservit peste un milion de clienți.

„Anul 2020 pentru noi a fost un an care ne-a forțat să accelerăm tot ceea ce înseamnă demersul de a ține pasul cu concurenții din zona de curierat. Poșta Română e mai mult decât o firmă de curierat. Poșta Română e o firmă de curierat, este o societate care furnizează servicii sociale, prin distribuirea pensiilor și a celorlalte prestații sociale, este o companie care se ocupă cu precădere pe această zonă a serviciilor poștale clasice. Asta nu înseamnă că nu este nișa în care credem cel mai tare că trebuie să o dezvoltăm în perioada următoare. Acolo sunt banii mulți pe care Poșta Română îi va obține în perioada următoare. Am reușit deja să facem multe transformări. Mă bucur că acum avem servicii de distribuire a coletelor acasă la oameni. Chiar îi încurajez pe oameni să testeze serviciile Poște Române să vadă că poștașul chiar vine acasă cu coletul pe care l-ai comandat. Avem peste un milion de clienți în ultimele șase luni de zile de când am demarat acest proiect de livrare la ușa clienților noștri. Un milion de clienți care sunt mulțumiți de serviciile noastre”, a declarat Horia Grigorescu.

Pentru salarii mai mari…

Conform directorului genereal al Poștei Române, în perioada următoare vor fi implementate o serie de proiecte și investiții care vor dezvolta mai departe comapnia și vor îmbunătăți „zona de generare de venituri”, care, în cele din urmă va duce și la creșterea salariilor pe care angajații companiei de stat îl primesc.

„Din punct de vedere al situație financiare, al remunerației pe care o primesc oamenii din Poștă, vorbim de niște salarii mici. Însă, în momentul de față nu putem să găsim acel echilibru sau sustenabilitate fără să dezvoltăm inclusiv zona de generare de venituri. De aceea anul 2020 a fost un an în care am reușit să ne plătim în primul rând toate datoriile istorice pe care Poșta Română le avea către Statul Român. Anul 2020 a fost anul în care am pus bazele obținerii creditului de investiții de 200 de milioane de lei. Acum suntem în curs de implementare a proiectelor de investiții care sunt sursa principală de generare de venituri. Doar în modul acesta putem să fim cu adevărat o companie care să se comporte ca o companie într-un mediu privat, generând venituri suplimentare și, evident, prin remunerarea inclusiv a angajaților la un nivel mai ridicat”, a punctat Horia Grigorescu.

La final, Meda Iacob a făcut precizarea că deși în județul Mureș sunt 20 de posturi vacante, nu se poate vorbi de o criză din perspectiva neacoperirii unor localități.

„Avem localități neacoperite. În acest moment sunt 20 de posturi vacante. Încercăm să apelăm la localnici pentru ca să oferim continuitatea serviciilor poștale. Încă nu suntem într-o situație de impas, dar știu că în țară sunt județe în situație de impas”, a conchis directorul Meda Iacob.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE