Mureș: Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni economice Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 632 Vizualizări

Mureș: Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni economice

Poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţul Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au desfăşurat joi, 19 august, în județul Mureş, trei percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane fizice, pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, din cercetările efectuate a reieşit că în perioada august 2019 -septembrie 2020, o angajată a unei societăți comerciale din Târgu Mureș ar fi înregistrat în evidența contabilă a societății în cauză operațiuni nereale.

”În fapt, aceasta ar fi efectuat diverse plăți către furnizori, în conturi bancare care nu ar fi aparținut acestora, ci unei alte societăți, fiind administrate de femeia, de 47 de ani și un alt bărbat, de 61 de ani. Totodată, cea în cauză ar fi efectuat modificări asupra contractului de telefonie mobilă a societății angajatoare, astfel că ar fi achiziționat mai multe dispozitive, care nu s-ar fi regăsit în gestiunea societății, pentru unele dintre acestea existând indicii ca ar fi fost însușite pe nedrept de angajata societății. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 183.749 de lei”, se arată în comunicat.

Conform aceleiași surse, în urma percheziţiilor efectuate au fost identificate și ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă

”În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, față de femeia de 47 de ani, polițiștii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată, complicitate la delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș”, se mai menționează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE