Gala Presei Mureșene 2021. Amintiri la aproape un sfert de secol de presă…

6 septembrie 2021

Înainte eram un… non-social, scriam literatură, asaltam spiritual munții, făcusem teatru pentru amatori cu regretatul actor Aurel Ștefănescu – primul mentor, au urmat alții – gratitudinea e implicită… Însă vremurile ne decid iar după 89, la Târgu Mureș a fost un martie interetnic, urmat de Mineriada din iunie 1990, care mi-au zdruncinat boema. Mersesem la București să îmi vadă textele criticul Alex Ștefănescu (nume predestinat!) și am trecut pe la revoluționarii din Piața Universității, unde un prieten m-a rugat să rămân peste noapte în cort. Teama dar și un personaj feminin m-au făcut să refuz, și am fost inspirat căci dimineața pe la 3.00, forțele de ordine (?!) au năvălit la corturi, producând arestări. Când au apărut hoardele de mineri, eram deja în vagonul salvator ce părăsea Capitala…

Primele provocări

Spiritul civic mi-a zăcut semiadormit până în aprilie 1997, când poetul Sorin Miavoe, pe numele său civil Simion Pop, m-a chemat să lucrez la ”24 Ore mureșene”, ziar ce-l înființase de 4 ani. Am prestat un an la corectură, o bună ucenicie, unde am produs și prima gafă. Atunci reporterii scriau de mână articolele, textele erau ”culese” pe calculator, listate, iar corectorii confruntau textul de mână cu cel imprimat, îl ajustau topic și gramatical și pasau hârtiile la editare, unde se introduceau corecturile și aranjau textele în pagină. Ziarul era listat pe calc, în oglindă, iar calcurile erau zilnic duse la tipografie.

Când un politician maghiar de vârf a venit la Târgu Mureș, la festivitate s-a intonat imnul Ungariei, care atunci era o știre – acum, o normalitate abia menționată. Însă a doua zi, în ediția tipărită, cu litere de o șchioapă, pe prima pagină trona titlul: ”…IMUL Ungariei…” – lipsea litera N, de la corector la editor șase perechi de ochi n-au văzut-o!

Iar când Poliția a anunțat un transport de carburant fără acte, al unui cunoscut om de afaceri, atunci mi-am pierdut inocența. Ne-am repezit pe știre: declarații, poze, însă în redacții am aflat că nu se publică – se dăduse un telefon… Am făcut cunoștință și cu ”sala pașilor pierduți”, dat în judecată de un ins ce și-a extins ilegal balconul. Știam că sentința-mi va fi favorabilă, dar tot n-am scăpat de fiorul de groază specific boxei acuzaților… Și pe lângă cele directe, au fost și telefoane de amenințare, unul vizându-mi familia când eram la ”24 de Ore Mureșene” de la un șef de ”deconcentrată” și altul când devenisem corespondent al cotidianului Adevărul.

Forța reală a presei

Acei aproape 7 ani, până în 2009 când criza a lovit presa tipărită, îi consider perioada de vârf ca ziarist. În calitate de corespondenți ai agențiilor de știri, ai marilor ziare, alături de colegii de la televiziunile naționale și angajații celor locale, eram o forță! Atunci, cu toate stângăciile și compromisurile în fața presiunilor politice, administrative și uneori interlope, comiteam ceea ce a dispărut în mass-media – investigația sau regina presei! Eram, păstrând proporțiile, o ”putere în stat”, fapt recunoscut de liderii momentului care, chiar dacă le puneam întrebări aspre, unii lansau de la Târgu Mureș și nu din București teme și știri naționale în exclusivitate. Am publicat unele ilegalități din sistemul medical: sintagma ”doctorul stent”, pentru cine își amintește… Eram protejați juridic, respectați public și am făcut în câteva rânduri diferența în comunitate. Uneori, era suficient să afle cei vizați că presa ȘTIE și se producea schimbarea, fără publicare! Îmi amintesc de o mamă și un copil care dormeau într-un autoturism abandonat. Am dat două telefoane, au fost preluați și protejați iar femeia m-a rugat să nu public, că atrăgea răzbunarea rudelor – în redacție a fost scandal, am zis că nu mi-a ieșit…

Dar asta nu putea dura, deranjam, astfel că s-a declanșat, cu peste un deceniu în urmă, procesul de compromitere, cumpărare și anihilare a presei mureșene relativ independente. În acel moment greu mi-a întins o mână de ajutor directoarea Radio Târgu Mureș, Mirela Moldovan, și chiar și acolo am publicat despre ilegalitățile unei firme din zona alimentară, care apoi s-a tehnologizat și datorită ”impulsului” dat. Iar ca cel dintâi presar întâlnit, am ”nășit” unele personaje importante – legau greu vorbele și gafau gramatical – inclusiv universitari, oameni de cultură, viitori decidenți politici și administrativi. Astfel că aproape un sfert de secol am scris știri – plictisitor și fascinant în același timp, am exersat postura de observator și comunicator – asistând la debutul și finalul – la unii proces firesc dar pentru alții ”mărirea și decăderea” – câtorva cariere publice din județ și țară.

Cine vine din urmă?

Acum, în vremurile astea ciudate, să mă aștept la nouă generație de oameni de presă? Sunt de înțeles factorul financiar precar și invazia internetului, însă aici vorbim de expresia vechilor gazetari, și de care eu însumi râdeam, superior și ignorant, anume ”cinste și gramatică”, capitol cu mari carențe… Nu fac predicții, mă ajută lăuntric boema mea, care din fericire nu m-a abandonat!