Gala Presei Mureșene 2021. Inspirat de poveștile din presă. O oră cu prim-ministrul Theodor Stolojan Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 109 Vizualizări

Gala Presei Mureșene 2021. Inspirat de poveștile din presă. O oră cu prim-ministrul Theodor Stolojan

Am multe amintiri legate de media, mai ales că am petrecut în jur de 8 ani în branșă și am avut ocazia să interacționez cu numeroase personalități din diferite domenii.

Una dintre amintirele deosebite care mi-au rămas în minte este legată de fostul prim-ministru Theodor Stolojan. Se petrecea prin anul 2000, cred, și eram în plină campanie electorală pentru cursa prezidențială. În timp ce se află în județul Mureș, aveam misiunea de a-i lua un interviu exclusiv despre programul de guvernare și alte subiecte politice. După ce l-am așteptat câteva ore bune să termine o ședință de campanie la Sighișoara, echipa lui m-a anunțat că nu putem face interviul pentru că trebuie să ajungă la Târgu Mureș pentru o altă întâlnire cu liberalii din oraș. Totuși, în ultimul moment mi-au spus că totuși, dacă vreau, pot realiza interviul în timpul drumului spre Târgu Mureș, însoțindu-l în mașină cu ofițeri SPP. 

Astfel, am avut ocazia să petrec aproximativ o oră în compania unui om extrem de carismatic, cult și educat, povestind de-a lungul drumului mai mult despre pasiuni comune, cum ar fi arta, muzica jazz și frumusețea Transilvaniei, despre experiențele de viață din perioada Washington și mai puțin despre politică sau promisiuni electorale.

Aveam doar 23 de ani și la vârsta aceea era un lucru deosebit să fiu atât de aproape de o personalitate marcantă a vieții publice românești. A fost una dintre multele experiențe pozitive pe care le-am trăit în presă și care m-au inspirat mai târziu în viață, în sensul în care am înțeles cât de important este să-mi cultiv personalitatea, să am încredere în ceea ce fac și să-mi construiesc determinarea de a mă realiza pe plan profesional.

Sigur, a trebuit să amânăm interviul propus, mai ales că poveștile noastre erau din cu totul altă sferă. Când am ajuns la Târgu Mureș, toată lumea voia să afle noutățile politice pe care le-am aflat de la Theodor Stolojan, pe când eu le spuneam fascinat cum am povestit despre jazz, mâncare bună și alte pasiuni. 

Ștefan ORMENIȘAN, Co-Fondator MINDTHEGAP

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE