Arc peste timp cu Dumitru Chirteș, primarul Ibăneștiului din perioada 1969-1974

În perindările prin județ ajungem să intervievăm tot felul de primari, dornici să aflăm cum stau cu investițiile, cum pun ei serios umărul la treabă astfel ca viitorul comunităților pe care le reprezintă să fie unul cât mai bun. De această dată ne îndreptăm mai degrabă spre trecut, fapt pentru care am stat de povești cu Dumitru Chirteș, fost primar al comunei în perioada 1969-1974. Ne-a primit cu căldură în casa sa din Ibănești, ne-a arătat grădina proaspăt culeasă, după care ne-a poftit în casă, ca mai apoi să-și înceapă povestirea despre perioada în care a deținut funcția de primar dar și cea care a urmat, până la cei care conduc în prezent destinele României.

Dumitru Chirteș  a văzut lumina zilei la 12 iunie 1929, într-o familie cu 10 frați. Memoria nu-i  joacă feste deși e cu mult trecut de a nu știu câta tinerețe. Despre vremurile de demult, Dumitru Chirteș spune că „în orice caz, erau mai bune ca cele de azi cu 20 de părți, la ce conducere degradată avem acum”. Dar mai bine să ne povestească domnia sa despre vremurile trecute, așa că-i dăm cuvântul:

Reporter: Când a fost primul contact cu școala ?

Dumitru Chirteș: Am mers prima dată la școală în anul 1936, aici la Ibănești. Primele patru clase le-am făcut sub domnia Regelui Carol al II-lea, iar clasele 5-8 sub domnia lui Horthy Miklos, de aceea și certificatul de 8 clase îl am în două limbi, română și maghiară. Am făcut școala până în 1944 când au venit pe aici rușii de au trecut în jos cu războiul. După ce am terminat școala am lucrat în domeniul silvic, ca muncitor forestier, încărcător pe rampă pe linia CFF la încărcătură, și la tras la bușteni, unde am lucrat cu caii. În 1957 m-am căsătorit, iar în 1963 mi-am construit casa în care îmi duc zilele și în ziua de azi.  Tot în 1963 m-am angajat ca și gestionar-șef de șantier la construcția cooperativei de atunci aflată în imediata apropiere a casei mele. După terminarea construcției, fostul gestionar  m-a angajat ca și merciolog la cooperativă unde am lucrat până în momentul în care am ajuns primar la începutul anului 1969.

Rep.: Cum a fost acel moment?

D. C.: Pe mine m-a angajat primar în ianuarie 1969, dar încă din toamna lui 1968 tot trăgeau de mine să mă pună de primar aici la Ibănești. Secretarul de partid Aurel Tero și  fostul director Hărșan de la Brațele de Muncă din Târgu Mureș tot vroiau să mă pună primar aici la Ibănești în locul lui Gliga Ilisie, primul primar după unificarea satelor de după reorganizarea administrativ teritorială din 1968. Fiecare sat era cu administrație proprie, Hodac, Toaca, Ibănești și Ibănești Pădure, asta până în 1968 când s-au unit, astfel au rămas doar comunele Hodac și Ibănești.

Rep.: De ce Chirteș în locul lui Gliga?

D. C.: Ceva nu le-a conventit celor de la partid de fostul primar Ioan Gliga, fapt pentru care Comitetul Județean de Partid a dorit să mă pună pe mine primar, lucru care s-a și întâmplat la data de 17 ianuarie 1969. M-am întâlnit la Isticeu cu  Tero și Hărșan. Era într-o zi de sâmbătă, eu veneam de la pădure când la un moment dat mi se spune: „Auzi aici Chirteș, luni avem ședință la primărie. Atunci te prezinți  îmbrăcat așa cum ști tu, în port popular, că de luni ești primar”, mi-au spus cei doi. Degeaba le-am spus să mă lase în pace că tot degeaba. Astfel am ajuns primar la Ibănești în luna ianuarie a anului 1969.

Rep.: Ibăneștiul era o comună bogată dar fără C.A.P.

D. C.: La Ibănești nu a fost colectiv, a fost doat un pic de întovărășire, cum se punea atunci, care a ținut puțin, vreo câțiva ani, dar colectiv nu, din cauză că relieful era de așa natură încât nu exista teren arabil mecanizabil. În vremea când am fost primar, erau 12 tauri reproducători în comună, 3.500 de taurine. Vara aveam cinci cirezi de animale, trei în pășunea Rogini, una pe Dulcea, una pe Văcărie. Aveam și la Tireu și Tiseu dar cu animale mai puține.

Rep.: Ce atribuții aveați  ca și primar?

D. C.: Mă ocupam de toată administrația comunei Ibănești. Trebuia să mă gândesc la toate treburile care nu erau deloc puține și ușoare. De exemplu, în luna mai a anului 1970 am avut inundații foarte mari la noi în comună. Ne-au mânat atunci apele 61 de case și  16 kilometri de drum asfaltat. Pe râul Gurghiu, de la Podul Hodacului până la podul de fier de la Sirod nu a rămas nici măcar un pod, nicio punte  care să nu fie afectat de furia apelor. Am avut niște greutăți pe care nici un alt primar din județ nu le-a avut. Am fost cea mai afectată comună  ca urmare a acelor inundații. Era vorba de poduri mari, cu deschizătură de peste 20 de metri, pe toate a trebuit să le refac. În luna mai mi le-a mânat apa, iar în octombrie am dat în primire opt poduri.

Rep.: Care era relația cu autoritățile județene de la acea vreme?

D. C.: Bună. De multe ori eram dat chiar de exemplu celorlalți primari. „De ce nu faci ca și  Chirteș de la Ibănești, ai avut o singură casă afectată și a trecut doi ani și ea tot acolo e, când el a avut 61 de căși pe care le-a rezolvat,” era  mustrat primarul Hodacului de atunci, Pop Brânzaru, care a și fost poftit să predea ștampila,

Rep.: Ați reprezentat comuna inclusiv la București. Cu ce ocazie?

D. C.: Trebuie să amintesc  aici de prezența în calitate de primar al comunei Ibănești la primul congres al primarilor desfășurat la București în anul 1973. Nici la acea mare adunare nu am putut renunța la costumul popular specific Văii Gurghiului. Așa am fost îmbrăcat la acel congres, doar eu și primarul din Hodac eram în port popular, restul toți în haine nemțești,  cum îmi place mie să le spun.  Din 1974 m-am reîntors la cooperativă ca și merciolog, unitate care deja aparținea de Reghin, locul meu de primar la Ibănești fiind luat de Ioan Fărcaș, care azi nu se mai află printre noi.

Rep.: Facem un salt și ajungem la momentul decembrie 1989. Cum ați perceput acel moment?

D. C.: Ieșeau oamenii afară pe drum, strigau ”Libertate, Libertate”, dar nu prea știau ei ce și cum. Numai libertate nu  a fost acea. Am fost din păcate singura țară europeană care și-a împușcat  împăratul. De la Cuza încoace această țară a început să meargă spre modernizare, iar  Iliescu și cu Roman au lăsat poporul să fie distrus. În regimul trecut, de la Reghin veneau autobuze acordeon care duceau de la Ibănești sute  de oameni la muncă, 5 mașini mergeau dimineața la schimbul 1. În schim,  acum bate vântul. Mai există vreo industrie care să absoarbă atâta forță de muncă de pe vale pentru Reghin?

Rep.: Dar momentul martie 1990?

D. C.: Eram la o ședință în Târgu Mureș,  îmbrăcat în costum național, și venind acasă am văzut că lumea se agita, care să meargă la Târgu Mureș. Nu mergeți nicăieri le-am tot spus, lăsații pe unguri să umble unde vor ei, că voi nu umblați bine acolo. Nu trebuie provocați, dacă nu au cu cine să se bată, vor merge înapoi la casele lor. Până la urmă s-a întâmplat ce s-a întâmplat. E o vorbă, cu beatul te mai duci pe drum, dar cu prostu nu.

Rep.: Am ajuns și la clasa politică actuală. Ce impresie vă face?

D. C.: Am să răspund cu o altă întrebare: câți de Dragnea sunt acum la conducere, nu neapărat cu numele lui? Aștia păcat că suflă, la cât sunt de nesimțiți și netrebnici. Dacă mi-ar da cățeaua care am avut-o în mână când am fost ochitor-trăgător în armată, apoi pe toți i-aș curăța. Ăștia care sunt acuma, păcat și că ating pământul. Nu am cuvinte să-i pot califica într-un fel sau altul. Au distrus țara asta cu totul. Dacă un procent semnificativ din copiii acestei țări se culcă flămânzi, ce mai poți să zici de această clasă politică care ne conduce. Am crezut că va ieși cineva în cele din urmă de pe băncile facultății, niște tineri care să facă ceva. Degeaba, că nu le convine celor mai mari. Sunt mulți tineri capabili, dar din păcate nu sunt lăsați să-și facă treaba. Atunci, puteți trageți singur concluziile.

A consemnat Alin ZAHARIE