Seară Erasmus la Facultatea de Farmacie Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 256 Vizualizări

Seară Erasmus la Facultatea de Farmacie

Biroul Erasmus+ al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș a organizat marți, 14 decembrie, evenimentul online „Seară Erasmus la Facultatea de Farmacie”.

Potrivit Biroului de presă al UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, coordonatorul instituțional Erasmus, prof. univ. dr. Angela Borda, a deschis evenimentul cu un mesaj de încurajare pentru studenții Facultății de Farmacie, acela de a fi deschiși să încerce experiențe noi prin acest program.

„Studenții participanți au putut afla ce înseamnă programul Erasmus, cum funcționează în universitatea noastră, care sunt tipurile de burse pentru care pot aplica, criteriile de selecție și procesul de aplicație prin intermediul platformei Mobility online”, au transmis reprezentanții Facultății de Farmacie.

Cel mai drag moment al serii a fost cel în care Livia Axinia și Andreea Deaconu, studente în anul II farmacie, și-au prezentat experiența lor Erasmus „live”, ele fiind în prezent în mobilitate de studii la Universitatea din Liège, Belgia.

”Cu spiritul specific vârstei, Livia și Andreea au descris cu deosebit entuziasm, dar și cu umor, cum au câștigat bursele Erasmus, ce înseamnă lumea extraordinară a comunității Erasmus, experimentele lor de laborator cele mai interesante, modul cum este organizat învățământul la Universitatea din Liège și, nu în ultimul, rând au subliniat căldura cu care au fost primite și sprijinul acordat permanent de cadrele didactice și colegii de acolo. Prezentarea lor s-a încheiat, cum altfel, cu un mic film video în care au reunit cele mai frumoase amintiri Erasmus de până acum. Și, important de menționat! Entuziastele invitate și-au „supus” colegii quiz-urilor online, o modalitate uzuală de interacțiune la universitatea lor gazdă în timpul activităților didactice care le-a plăcut foarte mult, dorind să afle… numele participanților sau care este primul cuvânt pe care l-ar asocia atunci când se discută despre programul Erasmus”, au informat reprezentanții Facultății de Farmacie.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE