Vizita Papei Francisc în Africa, reprogramată Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 76 Vizualizări

Vizita Papei Francisc în Africa, reprogramată

Papa Francisc a declarat că speră să reprogrameze „cât mai curând posibil” o vizită în Republica Democrată Congo (RDC) şi în Sudanul de Sud, după ce a fost nevoit să anuleze această călătorie apostolică din cauza unor dureri la genunchi, informează AFP.


„Dragi prieteni, cu mare regret, din cauza unor probleme la picior, am fost nevoit să îmi amân vizita în ţările voastre”, a declarat papa, în vârstă de 85 de ani, imediat după tradiţionala sa rugăciune de duminică, rostită de la fereastra palatului apostolic cu vedere la Piaţa Sfântul Petru.


„Simt într-adevăr o mare tristeţe că trebuie să amân această călătorie, care înseamnă atât de mult pentru mine. Îmi cer scuze. Haideţi să ne rugăm împreună ca, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al îngrijirilor medicale, să pot să fiu alături de voi cât mai curând posibil. Să fim plini de speranţă”, a adăugat suveranul pontif.


Vaticanul anunţase vineri că vizita în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud, programată pentru începutul lunii iulie, va fi amânată sine die deoarece papa suferă de dureri la genunchi. Acest anunţ surpriză riscă să aducă din nou în actualitate îngrijorările legate de starea de sănătate a suveranului pontif.

AFP

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE