FOTOREPORTAJ. Țesutul la război, meșteșug pe cale de dispariție

După cum știm cu toții, tradițiile poporului nostru, care au avut un rol important în evoluția și istoria țării noastre încep încetul cu încetul să dispară. Chiar dacă este o veste mai puțin încurajatoare, avem și motive să ne bucurăm deoarece cultura și tradițiile românești continuă să fie practicate mai ales în zonele rurale. Județul Mureș nu este o excepție. Astăzi o să mergem pentru a afla mai multe despre tradițiile mureșene în comuna Vătava, unde o localnica pe nume Hărșan Lucica ne va împărtăși una dintre tradițiile care încă se mai practică, adică țesutul la război. Ea a moștenit această practică de a țese de la bunica, dar în același timp și de la mama ei, tradiția având un rol important în economia familiei și a dezvoltării culturii transmițând-o din generație în generație.

“Încă îmi amintesc primele mele încercări de a țese și de cât de intimidantă părea aceasta mașinărie, dar știam că nu am cum să dau greși cu mama mea lângă mine, așa că m-am ambiționat și iată-mă țesând până în ziua da azi.”

Acesta nu este tocmai un procedeu simplu, precizia cu care alături firele și măiestria mânuirii unui asemenea aparat de cele mai multe ori istoric și fragil necesită multă atenție. Doamna Hărșan ne mărturisește: “La început este greu sa fii atent la așa multe procedee efectuate în același timp, dar cu timpul capeți experiență, care are un rol foarte important în perfecționarea tehnicii.”

Tot ea spune că țesutul a avut un mare impact asupra vieții sale deoarece, când încă era la început de drum în viață a ajutat-o să aibă o sursă stabilă de venit cu care a reușit să evolueze în această meserie.

“La început nu a fost ușor, norocul meu a fost că mama mea era cunoscută în tot satul datorită talentului ei la țesut. Asta m-a ajutat să capăt puțină importanță în rândul sătenilor și să progresez în această meserie.”

Având un așa mare rol în viața, nu doar a ei, dar și a întregii comunități, localnicii nu ar putea să vadă cum dispare această tradiție, așa că încearcă prin toate modalitățile să atragă tineri în arta acestui meșteșug.

“Am încercat să căutăm oameni care să ducă tradiția mai departe, nu doar pe cei de la sat, ci și cei de la oraș care încearcă să-și caute liniștea în zonele mai retrase ale țării. Până acum nu am avut prea mult noroc, dar sunt sigură că se va ivi ocazia potrivită.”

Țesutul, mai ales la război a apărut măcar o dată în viața noastră, mai ales a celor care mai au rude în zona rurală a țării, făcându-ne să ne amintim de bunicile noastre care cu toată dibăcia lor reușeau să împletească de cele mai multe ori un covor, iar noi stăteam uimiți și ne uitam cu ochii noștri de copii și ne întrebam cum au reușit oare să întocmească așa ceva. Așadar nu putem lăsa tradițiile care ne definesc pe noi ca popor să dispară.

Gabriel RUS