FOTO. Concursul „Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet”, la Sighişoara gastronomie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 707 Vizualizări

FOTO. Concursul „Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet”, la Sighişoara

Spitalul Municipal Sighișoara în colaborare cu Federația Sanitas România a organizat, în perioada 11-13 mai, în Sala Mare a Hotelului Imperial din Sighișoara, evenimentul-concurs cu tema ”Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet”. Bucătari din 28 de spitale din România au dovedit că stăpânesc arta de a pregăti bucatele și au pus la bătaie pentru supremația gustului o sumedenie de farfurii bogate în tradiție și aspect.

Evenimentul a cuprins două etape: prima, de înscriere și de preselecție, și a doua, de participare la concursul propriu-zis.

Juriul concursului a fost format din profesor doctor Monica Tarcea, de la Departamentul de Nutriţie a Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, inginer doctor Irina Matran, UMFST Târgu Mureş, chef bucătar Alex Barani şi Sorin Gabriel Ungureanu, director general adjunct la Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate.

Sala Mare a Hotelului Imperial din Sighișoara a găzduit, sâmbătă, 13 mai, de la ora 19.00, Cina festivă-Gala Premiilor evenimentului”Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet” cu participarea prefectului Județului Mureș, Mara Togănel, a directorului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Rodica Biro și a secretarul de stat la Ministerul Sănătății  dr. Vass Levente, manageri a 28 de spitale din țară, președintele Federației Sanitas din România Leonard Bărăscu, dr. Sorin Gabriel Ungureanu, director general adjunct Autoritatea Națională de Management al Calității de Sănătate ANMCS, parlamentari, consilieri, directori de instituții publice și șefi ai autorităților de ordine publică precum și reprezentanți ai blocurilor alimentare din spitalele selectate în urma participării la preselecția concursului.

𝗖âș𝘁𝗶𝗴ă𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗲𝗱𝗶ț𝗶𝗲𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟯 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 ”𝗠𝗲𝗻𝗶𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝗲, 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁”

Premiul special acordat de Federația Sanitas: Spitalul Municipal Sighișoara.

Premiul de popularitate: Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca.

Premiile acordate de juriul concursului:

Locul 1: Spitalul de recuperare cardiovasculara Dr Benedek Geza, Covasna

Locul 2: Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț

Locul 3: Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti“ Galați

Premiul pentru Cel mai bun plating: Spitalul Universitar de Urgență Elias

Premiul pentru Cea mai bună prezentare a preparatului: Spitalul Județean de Urgență Satu Mare

Premiul pentru Cel mai bun gust: Spitalul Municipal Sighișoara

Spitalul Municipal Sighișoara a obținut  din partea juriului concursului premiul pentru “Cel mai bun gust” iar reprezentanții Blocului Alimentar au fost premiați de către conducerea spitalului pentru activitatea lor.

La rândul său managerul Spitalului Sighișoara dr. Tanaszi Sarolta a fost premiată pentru întreaga dedicare pentru organizarea evenimentului la Sighișoara.

Premiul pentru Cel mai inovativ meniu propus: Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Ghid de bune practici

Ministerul Sănătății lucrează, la un ghid de bune practici privind hrana bolnavilor din spitale, ghid care ar putea intra în vigoare peste câteva luni.

Ministrul Sănătății, prof. univ dr. Alexandru Rafila a intrat în legătură directă la Gala Concursului Național “Meniuri din spitale, medicamente pentru suflet” salutând ideea organizării acestui concurs la Sighișoara:

“Vă felicit. E o idee foarte bună cea pe care ați luat-o. Și pe noi ne preocupă.Suntem destul de avansați cu o echipă cu care lucrăm pentru hrana pacienților în spitale. Vreau să vă spun că e mai mult decât o chestiune de educație iar rolul unor evenimente precum cel pe care l-ați organizat este foarte important. Sunt și unele aspecte legate de diversificarea meniurilor, de faptul că ele trebuie să fie variate, să existe diferențieri zilnice în timpul unei săptămâni, și mai e și chestiunea legată de prezentare, de aspect, pentru că lucrul acesta ține de empatie față de pacient, e foarte important și mă bucur că aveți un astfel de eveniment la Sighișoara. Nu am mai fost de mult timp la Sighișoara, dar cu proxima ocazie, când voi veni la Târgu Mureș mă opresc și la Sighișoara.

Sunteți un spital mic, dar rezolvați un lucru mare, care ne preocupă. Am fost în Franța să văd cum funcționează o bucătărie de spital în general  iar acolo acestea evită să facă catering pentru că acolo apar lucruri suplimentare ce pot avea impact suplimentar asupra meniului și asupra hranei.

Succes și mă bucur pentru astfel de inițiativă.

Dacă aveți idei, noi o să distribuim Ghidul acesta de bune practici iar contribuția dvs este importantă. „ a transmis ministrul Rafila.

Cina festivă-Gala Premiilor evenimentului”Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet” a fost un real succes, dovadă imaginile de mai jos.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE