„Greva” de la PECO, o fărâmă de unitate… Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 77 Vizualizări

„Greva” de la PECO, o fărâmă de unitate…

alex_poza_noua_332409.jpg„Sunteţi nişte naivi dacă aveţi impresia că la nivel înalt cuiva îi pasă de protestul vostru”, a spus, fără ranchiună, un şefuleţ de la o benzinărie boicotată vineri seara de aproape 30 de tineri din Târgu-Mureş. „N-am nimic cu voi, chiar sunteţi simpatici, dar degeaba protestaţi aşa. E prea moale protestul. Ca să reuşiţi ceva e nevoie de mai mult… blocaţi şi voi drumul”, a zis acelaşi şefuleţ.
Am participat şi eu la respectiva acţiune. Pentru a consemna evenimentele şi a scrie un articol, dar şi în calitate de consumator. N-am autoturism, nu fac plinuri de combustibil, dar chiar şi aşa preţul benzinei şi al motorinei nu mi-e indiferent. Se ştie, orice scumpire a acestora provoacă alte valuri de scumpiri în sectorul alimentar, servicii, de fapt în toate domeniile. „Noi vrem să protestăm legal şi decent, nu să blocăm drumul. Vrem să transmitem un mesaj celor care se lamentează pentru preţurile mari, dar nu se sinchisesc niciodată să facă ceva. Celor care stau acasă în fotolii şi aşteaptă să le pice binele de sus. Vrem să îi trezim, vrem solidaritate…”, a dat replica unul din conducătorii auto care i-au luat pe benzinari, la propriu, la bani mărunţi.
România e cuprinsă de „greva” alimentării cu combustibil între 17 şi 19 ianuarie. Aşa cum era de aşteptat, vânzările de combustibil au scăzut. Foarte puţin probabil însă ca protestul să aibă ca urmare scăderea preţurilor. Chiar şi aşa, tot putem vorbi despre un efect pozitiv: într-o societate tot mai divizată după 1989 încoace, am văzut, în sfârşit, o fărâmă de unitate între români. Ceea ce e un mare câştig şi poate fi un nou început…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE