Marşul pentru Viaţă, în 22 martie Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 62 Vizualizări

Marşul pentru Viaţă, în 22 martie

Protopopiatul Greco-Catolic din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Primăria municipiului Târgu-Mureș organizează sâmbătă, 22 martie, a treia ediție a Marșului pentru Viață. „Scopul acțiunii este afirmarea dreptului la viață pentru toate ființele umane, începând cu momentul concepției și, totodată, susținerea familiei tradiționale, temelia unei societăți solide, sănătoase și prospere”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Marșul pentru Viață 2014 va începe la ora 9.00 cu Sfânta Liturghie oficiată pentru copiii nenăscuți, la Biserica ”Sf. Nicolae” din Piața card. Iuliu Hossu iar la ora 11.00 vor fi rostite scurte alocuțiuni din partea organizatorilor și invitaților, în Piața Teatrului.  „Noi, cetățenii pro-vita ai României, cerem în mod imperios și ca o datorie fundamentală, ca aceste cerințe să fie incluse în agenda politică a candidaților și în dezbaterile electoratului. Atragem atenția autorităților țării că ignorarea nevoii de protecție a vieții umane nenăscute și de sprijinire a familiei va duce în mod inevitabil la o prăbușire demografică și morală fără precedent”, mai susţin organizatorii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE