Un nou joc dezamăgitor pentru ASA FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 232 Vizualizări

Un nou joc dezamăgitor pentru ASA

În etapa a XV-a a Ligii II de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut fără replică partida susținută în deplasarea de la Călărași, 0-3 în fața formației locale Dunărea, scor 0-3. Toate cele trei goluri au fost înscrise în ultimul sfert de oră al primei reprize. Autorii celor trei goluri ale gazdelor au fost Valentin Munteanu (minutul 30), Bogdan Danciu (42) și Cristian Pușcaș (45). Scăpată de grija falimentului în urmă cu doar câteva zile, era de așteptată o cu totul altă replică din partea mureșenilor. Lucrurile nu au stat deloc așa. ASA s-a văzut masată în primele minute în propria jumătate și doar șansa i-a ajutat să reziste în primele 20 de minute fără să primească gol. Un prim atac mai legat al mureșenilor în minutul 22, încheiat cu un șut expediat pe poartă de Petriș, respins de portarul gazdelor anunța parcă echilibrarea jocului. Au fost într-adevăr minute mai echilibrate, dar totul depindea de eventualele greșeli ale defensivelor. Mureșenii au fost cei care au comis-o pe prima, care s-a dovedit deja aproape decisivă. În minutul 30 Valentin Munteanu a reluat nestingherit cu latul o centare la care a fost scăpat fără marcaj în interiorul careului. ASA a încercat să dea o replică, dar atacurile au fost ușor contracarate de apărarea călărășenilor. Avantajul de un singur gol nu ar fi fost un mare handicap pentru mureșeni, dar aceștia au mai primit alte două goluri înainte de pauză. Danciu a făcut 2-0 cu trei minute înainte de intrarea la vestiare, după ce a trecut printre fundași și a șutat de la marginea careului, iar Pușcaș a înscris în ultimul minut cu capul în urma unei lovituri de colț.

 

Fără idei, fără șansă

Cu cele trei goluri avantaj luate din prima repriză, echipa antrenorului Dan Alexa, cel care în sezonut trecut încerca o salvare imposibilă cu ASA, a jucat fără complexe și fără a mai forța sau risca ceva. Astfel, a doua repriză a fost una foarte anostă, cu rare apariții în fața porților adverse. Dunărea trecea chiar provizoriu pe primul loc și avea motive să tempereze jocul, în timp ce ASA nu reușea să lege multe pase. A mai avut o șansă de a înscrie cel puțin golul de onoare în minutul 71, dar șutul lui Florin Iacob a lovit stâlpul porții gazdelor. Dunărea a avut la rândul ei în vreo două rânduri șansa de a majora scorul, dar siguranța scorului de pe tabelă și replica palidă a mureșenilor au dus și la o relaxare în tabăra celei devenită candidată la o primă promovare în Liga I. ASA mai coboară un loc, pe 7, la 8 puncte de locul de baraj, departe de a mai emite pretenții la locurile fruntașe, dar competiția este tot departe de a fi încheiată. Urmează o etapă intermediară, miercuri, 7 noiembrie, în care mureșenii vor primi vizita formației Olimpia Satu Mare, o altă echipă aflată în umbra celei care cândva se afla printre obișnuitele primei scene.

Formații:

Dunărea: Lungu – Ţenea, Bg. Manole, Gassama, Tomozei, Danciu, Cr. Puşcaş, Sil. Pană, Val. Munteanu (67 Messi Mezu), Kanda (82 Felipe Mesquita), Val. Alexandru (73 C. Cristea)

ASA: Moga – Kilyen, Candrea, P. Iacob, D. Panait, Petra (69 Iliescu), Mijokovic, Licu (77 Mendy), Petriş, Sîrbu, Al. Stoica (81 Băjan)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE