Share
Home / CSU Medicina CSŞ / Programul turneului final la volei cadete

Programul turneului final la volei cadete

Luni seara s-a stabilit pogramul turneului final al Campionatului Național de volei al cadetelor, care se desfășoară de marți până sâmbătă în sala UMF „Anton Pongracz” din Târgu-Mureș. Echipa organizatoare CSU Medicina CNUE, deținătoarea titlului, va ovolua în seria a II-a și va disputa partidele din cadrul grupei de la ora 18.00, în zilele de marți, miercuri și joi, urmând să întâlnească, în această ordine, formațiile Dinamo București, CSM București și LPS Cluj. Prima partidă din această serie va începe la ora 16.00, iar în eventualitatea în care acestea vor depăși durata, cu jocuri mai disputate, de 4 sau 5 seturi, startul celui de-al doilea joc s-ar putea decala. Același lucru este valabil și pentru partidele din seria I, care se vor juca de la ora 10.00, respectiv 12.00. În această serie se află formațiile CS Constructorul Familia București, CTF Mihai I București, CSȘ Lugoj și CSȘ Bacău. Primele două clasate vor susține vineri semifinalele, locul 1 cu 2 și 2 cu 1, iar sâmbătă vor avea loc partidele dintre învinse și învingătoare, adică finalele.

 

Dar iată programul integral al fazei grupelor

Seria I

 

Marți, 15 mai

10.00 CSȘ Bacău                 – Constructorul București

12.00 CTF Mihai I Buc.      – CSȘ Lugoj

Miercuri, 16 mai

10.00 Constructorul             – CSȘ Lugoj

12.00 CSȘ Bacău                 – CTF Mihai I

Joi, 17 mai

10.00 CTF Mihai I               – Constructorul

12.00  CSȘ Lugoj                 – CSȘ Bacău

Seria a II-a

Marți, 15 mai

16.00 CSM București          – LPS Cluj

18.00 CSU Medicina           – Dinamo

Miercuri, 16 mai

16.00 LPS Cluj                     – Dinamo

18.00 CSM București          – CSU Medicina

Joi, 17 mai

16.00 Dinamo                       – CSM București

18.00 CSU Medicina           – LPS Cluj

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Antrenament gratuit Gymstick la Platoul Cornești

În data de 18 august, la Platoul Cornești, Gymstick ELLE invită pe toți dei intersați …

Share
Share

Newsletter Zi de Zi

Te-ai abonat cu succes!