Santajul PNA

Încet, încet încep să fie evidente motivele rămânerii d-lui Amariei în fruntea P.N.A, deşi din discursurile dure ale preşedintelui reieşea că acest organism nu şi-ar fi făcut deloc datoria. Şi nu exagerez când spun că d-l Băsescu a câştigat fotoliul de la Cotroceni pe speranţele unui popor, care votându-l nu făcea altceva decât să-l împuternicească în a schimba tocmai acest aparat bolnav: P.N.A.
Două fapte aparent întâmplătoare m-au făcut să scriu cele ce vor urma. Mai întâi publicarea într-unul din ziarele apropiate actualei puteri a listei “publicităţii de stat” şi, imediat după aceea, cuvântul d-lui Tăriceanu în Parlament în care d-sa condamna vehement practica fostului guvern care a folosit fonduri de stat pentru a manipula presa, fără a aduce în sprijinul acestei acuzaţii nici o probă. Nu insist asupra faptului că în acelaşi ziar, un editorialist sportiv aduce acuze grave acestor ziare care au beneficiat de publicitate, fără a-şi aminti că, spre amuzamentul colegilor, ziarul în care d-sa scrie era singurul care avea reclamă de la… Controlul Traficului Aerian. Iar pentru cei care ştiu să citească altfel ziarele, faptul că în plină campanie electorală de linşaj al P.S.D., în care şi ştirile sportive erau anti Năstase, despre ministerul Transporturilor, lui Mitrea, nu apărea absolut nimic negativ. Poate că editorialistul de sport, dacă ar căuta printre contractele de publicitate ale propriului ziar ar înţelege de ce…
Dar să ne întoarcem la P.N.A. Cu puţin timp în urmă d-na judecător Andreea Ciucă a arătat cu probe că P.N.A. Mureş a încăcat grav Constituţia României. Acesta a solicitat mai multor companii de telefonie lista convorbirilor telefonice a ziariştilor din mai multe redacţii, fapt care aduce atingere dreptului fundamental al secretului corespondenţei, înscris în art. 28 al Constituţiei României.
Secretul convorbirilor telefonice nu se referă numai la ascultarea convorbirilor ci şi la confidenţialitatea numerelor apelate sau de la care s-au primit telefoane. Călcând în picioare Constituţia, deci, timp de mai bine de un an, din aprilie 2003 şi până în mai 2004, P.N.A. a ascultat 25 de telefoane de jurnalişti şi zeci de alte persoane cu care aceştia erau în contact! Cu toate astea, până acum la P.N.A. nu s-a mişcat nimic. În mod inexplicabil pentru un stat de drept, la cererea jurnaliştilor din redacţiile ascultate nu s-a primit vreun răspuns privind emiterea vreunei autorizaţii de interceptare sau înregistrare a fluxurilor telefoanelor jurnaliştilor în acea perioadă, deşi informaţiile solicitate se încadrează în categoria celor de interes public.
D-nul Amariei însuşi nu pare prea afectat că instituţia d-sale îşi bate joc de Constituţie. Nici d-nul Traian Băsescu în faţa careia o anumită parte a presei s-a făcut preş, încă din campania electorală, nu pare deranjat de grosolănia P.N.A., dând astfel un semn clar: menţinerea fostului şef al P.N.A. în funcţie şi lipsa de reacţie a d-sale la această incalificabilă mizerie a ascultării telefoanelor, ne poate face să credem că în mâna d-lui Băsescu şi Tăriceanu, dl Amariei va fi exact ce-a fost şi în mâna lui Adrian Năstase. Adică o unealtă.
În spatele ieşirii la rampă a d-lui Tăriceanu nu este, de fapt, decât gestul clar de a împărţi presa în două. La ce duce asta? Simplu: d-sa a spus că guvernul nu va aloca fonduri de publicitate aruncând, cu un drum anatema asupra “celeilalte părţi a presei”. Mişcarea pare inteligentă, în aparenţă, mai ales că presa începe să critice din ce în ce mai acid gu vernarea fărâmiţată şi ineficientă a portocaliilor. Folosindu-se de “ziarul preş”, puterea spune, cu alte cuvinte că nu va da publicitate, dar, dacă criticile se vor înmulţi – şi, la modul cum merg lucrurile aşa va fi -, arma ei va fi P.N.A! Deci, atenţie jurnalişti: P.N.A-ul surprinzătorului reconfirmat Amariei vă va asculta şi, în cele din urmă, ca în cazul celor de la Iaşi, vă vor acuza de şantaj! Iar dacă la toate astea mai adăugăm şi dosarul “Flota ” şi neaşteptata „împăcare” a d-lui Traian Băsescu cu procurorii care l-au hărţuit, lucrurile ni se par şi mai clare. Ce va spune Europa despre nesocotirea valorilor democratice pe care statul român s-a oferit a le garanta atunci când a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului? De ce jurnaliştii sunt hărţuiţi, monitorizaţi şi ascultaţi fără să li se aducă nici o învinuire? De ce, în ultimă instanţă P.N.A. a ajuns el însuşi o unealtă împotriva jurnaliştilor care au avut alt comportament în afară de acela de a fi – înainte şi după campania electorală – aliat al Alianţei D.A.? Iată nişte întrebări la care atât preşedintele Băsescu cât şi premierul Tăriceanu vor trebui să răspundă: atât în faţa propriului popor cât şi în faţa organismelor internaţionale. Iar faptul că cei care promiteau în campanie “eliberarea” presei sunt astăzi acţionaţi în judecată la CEDO chiar de jurnaliştii hărţuiţi de PNA ne ajută încet, încet să ne lămurim cum stă situaţia. Cu toate că această perfidă formă de şantaj îşi face loc în relaţia presă – putere, continuu să cred că jurnaliştii vor critica în continuare ce e de criticat la actuala guvernare, chiar dacă ameninţarea cu PNA este, să folosim un eufemism, incomodă. În final, nu mă pot abţine să nu văd cum acţiunile actualei puteri în ce priveşte presa scrisă seamănă cu cele ale unui alt lider regional, Emil Constantinescu. Vă mai amintiţi cum domnul preşedinte Emil, căţărat pe umerii presei în fotoliul de la Cotroceni şi-a dat foarte curând seama că nu poate guverna tocmai din cauza presei? Sper că nu aţi uitat că în mandatul domniei sale am reuşit să arătăm lumii întregi primul jurnalist arestat şi aruncat în puşcărie pentru că a demonstrat că o judecătoare a luat mită?

de Octavian Hoandra