- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 74 Vizualizări
Mai puţine internări în noul pachet de bază
6 februarie 2014Din noul pachet de servicii medicale de bază, Eugen Nicolăescu doreşte să elimine internările nejustificate, internarea continuă fiind necesară doar atunci când anumite cazuri nu pot fi rezolvate în partea de prespital, adică la medicul de familie sau în Ambulatoriul de Specialitate. Anunţul a fost făcut joi, în cadrul unei videoconferinţe.
Reforma spitalelor, necesară
Ministrul a precizat că reforma spitalelor consumă cele mai multe fonduri din sistemul sanitar. De aceea, eliminarea internărilor nejustificate ar însemna o mai bună gestionare a banului public. „Reforma este necesară şi urgentă, iar în cadrul ei o componentă foarte importantă este reforma spitalelor, pentru că ea consumă cele mai multe fonduri din sistemul sanitar. Urmărim în mod deosebit trei aspecte: în primul rând, în centrul reformei trebuie să fie pacientul. Reforma nu înseamnă număr de paturi, înseamnă ce servicii medicale oferim pacienţilor. În al doilea rând, serviciile trebuie să fie acordate pacienţilor când au nevoie, unde şi cât timp este nevoie să le acordăm. Acest lucru înseamnă eliminarea internărilor nejustificate, că pe internare continuă trebuie să ajungă numai acele cazuri care nu pot fi rezolvate în partea de prespital, adică la medicul de familie şi în Ambulatoriul de Specialitate. Al treilea obiectiv este grija pentru banul public. Din păcate, toată lumea cere bani, dar când e vorba să vedem unde s-au dus banii, pe nimeni nu interesează”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Mai multă ordine în sistem
Eugen Nicolăescu a anunţat că noul pachet de servicii medicale de bază defineşte trei modalităţi de acordare a asistenţei medicale spitaliceşti: spitalizarea de zi, maximum 12 ore, spitalizarea continuă, care poate fi de o zi, între 12 şi 24 de ore, şi peste 24 de ore. „Dorim mai multă ordine în sistem, predictibilitate prin definirea clară a criteriilor de spitalizare pe fiecare tip de spitalizare. În acest sens, pachetul defineşte trei modalităţi de acordare a asistenţei medicale spitaliceşti şi criteriile precise pentru fiecare dintre ele: spitalizarea de zi, maximum 12 ore, spitalizarea continuă, care poate fi de o zi, între 12 şi 24 de ore, şi peste 24 de ore. Vorbim, de asemenea, despre prevenirea spitalizărilor, cu excepţia urgenţelor. În pachetul de bază se prevede clar că decizia de internare trebuie să ţină cont de epuizarea resurselor diagnostice şi terapeutice din celelalte domenii de asistenţă”, a precizat Eugen Nicolăescu.
- Etichete:
- minister
- pachet
- reforma
- servicii
- spitalizari
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu