Pastorala pascală a Cardinalului Lucian Moldovan

18 aprilie 2014

† Lucian Cardinal Mureșan

Prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți frați și surori în Cristos,

Cântarea Sărbătorii centrale a anului liturgic ne umple din nou sufletul: “Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Minunatul salut creștin este din nou actual: “Cristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”. Mesajul Îngerului răsună încă o dată pentru noi: “A înviat! Nu este aici!”.
Toate acestea, dimpreună cu atâtea alte frumoase rugăciuni, celebrări, simboluri, împodobesc perioada Sărbătorii Învierii Domnului și sunt pentru noi tot atâtea înnoite apeluri la o deșteptare spirituală. Fiindcă, trebuie să recunoaștem, trăim o mare parte a vieții ca și cum nu am crede în Înviere. Bucuria explozivă a acestui eveniment, care a făcut ca doisprezece oameni, pe urmele Maestrului lor, să transforme, să transfigureze întreagă lumea, nu ne însuflețește prea des. Pacea unora, care știu că și-au pus încrederea lor în Cel ce a biruit moartea, nu stăpânește prea de multe ori sufletele noastre.
Și atunci, Paștele celebrat în fiecare an e o revigorare spirituală, menită să ne scoată din toropeală și să ne treacă din starea de “căldicei” la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze întreaga lume de dragoste și de recunoștință față de Dumnezeu.
Nu ajunge să participăm la bucuria din noaptea Învierii, doar cu o lumânare aprinsă în mână, mai mult sau mai puțin în interiorul bisericii, să răspundem preotului care trece prin mijlocul nostru: “Adevărat a înviat!” și să luăm la sfârșit din bucatele sfințite cu această ocazie, pentru a ne întoarce mai apoi la viețile noastre de dinainte. Deoarece, în cazul acesta, e ca și cum am răspunde la fel ca grecii din Agora în fața vestirii lui Paul: “Despre asta te vom asculta o altă dată”. Cu alte cuvinte, nu ajunge să fim doar “informați” că un eveniment cu totul excepțional a avut loc.
O vedem pe Maria Magdalena care merge la mormânt. Îi vedem pe Petru și pe Ioan care fug înspre locul îngropării. Fiindcă Paștele înseamnă “trecere”, “ieșire”. Ieșire din casele noastre, ieșire din robia noastră, ieșire din banalitatea vieților noastre înspre Viața cea adevărată pe care Isus ne-o dăruiește. Iar mormântul, nici măcar el nu mai e un punct final, ci un punct de plecare. Locul care simboliza moartea și sfârșitul tuturor speranțelor umane este transformat de Fiul lui Dumnezeu în ușă de trecere într-un nou început. În acest sens ne amintește Sfântul Ioan Gură de Aur că se tem de moarte doar cei ce nu cred în Înviere.
Nici unul dintre ucenici nu se oprește la mormânt, ci toți pleacă de la mormânt pe drumul care îi duce înspre Isus cel înviat. Se întorc în Galilea, acolo unde totul a început, la cotidianul vieții lor, însă pe o altă cale, la fel ca magii din Betleem. O cale plină de prezența mântuitoare a Învierii. În viețile lor au acum posibilitatea de a-L întâlni pe Cel Înviat. Iar Acesta le arată semnele cuielor și coasta străpunsă, semne ale morții, și le spune: “Bucurați-vă!” Fiul lui Dumnezeu transformă moartea și simbolurile ei în motiv de bucurie, de pace și de speranță: “Nu vă temeți!”. Iar atunci când semnele suferinței și ale morții sunt prezente și în viețile noastre, Isus ne spune și nouă: “Pace vouă!”

Iubiți credincioși,

Avem câteodată ideea că a sărbători Paștele este ca și cum doar ne-am aduce aminte că odată, când va veni vremea noastră, moartea nu va mai reprezenta sfârșitul existenței noastre. Învierea e mult mai mult decât atât: e o proclamare a acestei victorii încă din timpul vieții noastre. A sărbători Paștele înseamnă a-L urma pe Isus Cel Înviat înspre Tatăl, în fiecare clipă. Atunci când Maria Magdalena la mormânt întinde mâna înspre al ei drag Rabbuni, acesta îi spune: “Nu mă atinge fiindcă nu m-am suit la Tatăl”. E ca și cum i-ar spune: “Nu ne oprim aici, nu aici este sfârșitul drumului”. Cea împreună cu apostolii este pe undeva la fel ca Petru, care pe muntele Schimbării la Față îi spune Mântuitorului: “Bine ne este nouă aici. Să facem trei corturi”. Petru ar vrea să eternizeze acel special moment de comuniune cu Isus. La fel și Maria Magdalena. Însă Fiul lui Dumnezeu vrea să ne conducă împreună cu El înspre Tatăl, acolo unde, în mod tainic, intrăm în cercul de iubire și comuniune al Sfintei Treimi.
De aceea, a trăi Învierea nu e ca și cum am învăța o lecție și am încerca să o aplicăm în viața noastră. Nu e ca și o tehnică pe care să o învățăm de la Isus, pentru a ne descurca mai apoi cu viața noastră. Este mai degrabă o continuă ieșire din viața noastră, în lumina Învierii, înspre Tatăl. Suferințele sunt cu adevărat oribile atunci când le trăim singuri. Însă Dumnezeu dă tot timpul la o parte piatra de la ușa mormintelor din viața noastră și ne deschide calea înspre El. Suntem datori să lăsăm acolo giulgiul rănilor noastre, cuiele și spinii ce ne străpung sufletele și să ieșim înspre Tatăl. Vom rămâne cu semnele suferinței și cu găurile lăsate de cuie. Însă prin ele va răzbate de acum în viața noastră lumina Învierii. Acesta este și motivul pentru care Isus Înviat nu rămâne pe acest pământ ci merge spre Tatăl: ne arată că viața noastră și destinele noastre nu se opresc aici. Aici rămân doar semnele suferinței, aici rămân mormintele; însă ele ne-au fost deschise de Isus și putem astfel trece mai departe înspre Ierusalimul ceresc.
De aceea, la ce ne folosesc Paștele, dacă noi continuăm să trăim ca și cum totul s-ar termina aici? La ce ne folosește Învierea, dacă noi tratăm bucuriile, plăcerile și realitățile acestei lumi ca și cum ele ar fi eterne? La ce ne folosește Sărbătoarea de astăzi, dacă viața noastră de credință nu este altceva decât un fel de “glazură” spirituală pentru o viața similară cu aceea a celor ce nu cred?
Lumina Învierii ne dă puterea, așa cum spune Isus, să călcăm peste șerpi și peste scorpii fără a fi vătămați. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că răutățile și suferințele acestei lumi nu ne mai pot ucide, fiindcă noi suntem deja plecați. Trăim în lume ca și cum nu am fi aici. Pentru noi, teatrul acestei lumi s-a încheiat. Suntem liberi și de bucuriile și de răutățile acestei lumi. Trecem prin această lume, pe urmele lui Isus, înspre Tatăl. Ne bucurăm de lucrurile acestei lumi fără a le absolutiza și suferim răutățile ei fără a fi zdrobiți; știind că totul trece, odată cu continua noastră trecere, din zi în zi, din an în an, înspre minunata zi în care Îngerul va rosti: “Timpul nu mai este!”

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sunt atâția oameni care au lăsat să strălucească lumina, bucuria și pacea învierii din chiar paturile lor de suferință. Și sunt atâția alții, sănătoși, care trăiesc ca paralizați, ca morți, fiindcă nu știu să trăiască Paștile pe urmele Mântuitorului. Dacă alegem să ne blocăm în această lume, urmându-ne doar pe noi înșine și dorințele noastre, atunci când lumea aceasta se va sfârși, vom avea și noi același destin. Sfântul Părinte Papa Francisc însă, ne îndeamnă să ieșim din amorțeală: „Paştele reprezintă exodul, trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei și la bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în inima oamenilor atunci când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.”
Aș dori să Vă invit și eu să trăim împreună această Sărbătoare a Învierii Domnului, ca și cum ar fi prima din viața noastră. Trăirea să nu se rezume la lucrurile și la obiceiurile externe, ci pornind de la ele, să ajungă în inima noastră. Bucuria și lumina să nu fie prezente doar în mesajele și felicitările pe care le transmitem, ci să se nască în sufletele noastre. Isus, cel ce poartă semnele biruinței, să nu rămână la biserică în noaptea Învierii, ci să intre în viețile noastre, în casele noastre, în existența de fiecare zi. Ascultați vocea Lui, căutați-L și urmați-L! Veți primi în dar o pace pe care nimeni și nimic nu va putea să v-o răpească. Atât de mulți au reușit. Încercați și voi! Nu vă temeți!
Acestea dorindu-Vi-le tuturor și fiecăruia în parte, Vă asigur pe toți de rugăciunea mea și de arhiereasca binecuvântare.
Tuturor, dimpreună cu Preasfințiile Lor Episcopii Claudiu și Mihai, Vă dorim Sărbători sfinte și binecuvântate, alese haruri cerești și bucurie deplină în Domnul Isus Cel înviat din morți.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!