Share

Home / Sanatate / Transplant de ligament încrucişat, în premieră naţională la Târgu-Mureş

Transplant de ligament încrucişat, în premieră naţională la Târgu-Mureş

Profesorul universitar doctor Tiberiu Băţagă, medic primar ortoped în cadrul Clinicii de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş, şi profesorul doctor Andrei Nica, consilier la Autoritatea Naţională de Transplant şi responsabilul băncii de ţesut a Spitalului Clinic „Colentina” din Bucureşti, au realizat miercuri, 23 aprilie, în premieră naţională, transplant de ligament încrucişat anterior la doi pacienţi, a cărui fixare s-a făcut prin metoda Press-fit.

„Fixarea se va face biologic prin sistemele proprii ale organismului”

Metoda, modernă şi utilizată în marile centre medicale din Europa, a presupus implantarea unei alogrefe, o grefă preparată în banca de ţesuturi a Spitalului Clinic „Colentina” din Bucureşti, prelevată de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, noutatea fiind dată de fixarea biologică prin sistemele proprii ale organismului, tehnica de Press-fit. „Centrul medical Târgu-Mureş prin cele două Clinici de Ortopedie este amplu implicat în transplantul de os-tendon, iar cu sprijinul Agenţiei Naţionale de Transplant şi al prietenului şi colegului meu, domnul doctor Andrei Nica, programul a fost reluat în Târgu-Mureş după ce s-a făcut reacreditarea la sfârşitul anului trecut. Este foarte important să atragem atenţia că şi acest transplant de os-tendon este la fel de esenţial ca şi cel de organe. Poate cel de organe este mult mai spectaculos, dar în momentul în care faci aceste reconstrucţii în care pacienţii pot să umble, să-şi refacă nivelul sportiv pe care l-au avut înainte de accident sau pot să revină în competiţiile sportive când e vorba despre atleţi de performanţă lucrurile acestea capătă o semnificaţie deosebită. Astăzi vom face două intervenţii, una am şi terminat-o, în care am utilizat o alogrefă, deci o grefă preparată în banca de ţesuturi Colentina, pe care am reuşit s-o implantăm cu acelaşi succes cu care am făcut până acum în tehnicile tradiţionale. Noutatea este că nu am mai utilizat niciun sistem de fixare, ci fixarea se va face biologic prin sistemele proprii ale organismului, deci n-am mai utilizat niciun fel de sistem care să fie necesar pentru fixare. Este un lucru foarte important pentru că această tehnică de Press-fit este astăzi cea care se discută pe plan mondial, am intrat iarăşi în familia bună a chirurgiei artroscopice, de reconstrucţie şi acest lucru este un semnal foarte pozitiv că la Târgu-Mureş transplantul funcţionează pe partea de os-tendon. Vrem să tragem un semnal foarte important în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş şi cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă că Banca de Ţesuturi ar trebui să fie la Târgu-Mureş şi acest lucru ar fi în avantajul pacienţilor”, a precizat prof. dr. Tiberiu Băţagă.

Avantajul alogrefei este, potrivit specialiştilor, timpul mai scurt de intervenţie, aspectul estetic, procedura costând în jur de 4.200 lei. „Dacă un fel de sistem de fixare este undeva între 450 şi 500 euro, un astfel de sistem Press-fit nu are niciun fel de cost adiacent, deci practic sunt nişte bani care rămân în cadrul sistemului de sănătate şi care pot fi utilizaţi într-o altă direcţie. Procedura este 4.200 lei. Nu se mai pierd nici acele 30 de minute pentru recoltarea auto grefei, e o nouă intervenţie chirurgicală şi are avantajul că se fac trei incizii de un centimetru jumătate care sunt din punct de vedere estetic foarte bine suportate”, a continuat prof. dr. Tiberiu Băţagă.

Două posibilităţi

Dr. Andrei Nica a explicat că fixarea tendonului se poate face prin două metode, recoltarea de la pacient a tendonului, o tehnică utilizată, dar care nu se mai foloseşte, şi tendonul din banca de ţesuturi, recoltat de la moartea cerebrală. „Din punct de vedere al transplantului de ţesut osos, este o premieră naţională astăzi, pentru că această unitate, având un protocol de colaborare cu banca de ţesut Colentina, a avut posibilitatea să primească astăzi două grefe prelevate de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală din diverse locuri ale ţării şi a fi folosite pentru doi pacienţi, unul chiar sportiv. Există posibilitatea să recoltezi de la pacient, să iei nişte tendoare, cu o rată de destabilizare externă, poţi să iei jumătate din tendonul de la rotulă, e o tehnică care s-a folosit, dar nu se mai foloseşte, cu nişte dezavantaje ulterioare, cu destabilizare laterală, cu ceva care se poate întâmpla în timp. Aceasta este prima şi a doua variantă este cu acest tendon din bancă, deci recoltat de la moartea cerebrală, prelucrat, procesat, venit din bancă. Timpul de lucru cu tendonul din bancă reduce operaţia cu aproximativ 20-30 de minute”, a declarat dr. Andrei Nica, responsabil al băncii de ţesut a Spitalului Clinic „Colentina” din Bucureşti şi consilier în cadrul Autorităţii Naţionale de Transplant.

Un pas înainte

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis că abordarea reprezintă un pas înainte pentru centrul medical mureşean şi a felicitat echipa medicală care a realizat intervenţia. „Vreau să dau un mesaj de preţurile pentru abordare, care mi se pare foarte funcţională şi eficientă în contextul în care suntem la Târgu-Mureş, un oraş care trăieşte prin centrul universitar medical, aşa cum bine ştim. Diferenţa dintre o clinică universitară şi o secţie obişnuită nu rezultă neapărat din partea exclusiv medicală de rutină, deşi este şi ea extrem de importantă, ci din plusvaloarea care se adaugă unei secţii obişnuite. Într-o secţie clinică se face, pe lângă practică medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică şi mai presus de orice trebuie să fie nucleul şi motorul noului. Momentul pe care îl trăieşte astăzi Clinica de Ortopedie este un moment în care se face un pas înainte. Mai cred cu convingere că omul sfinţeşte locul şi că în fiecare loc trebuie să fie cineva care să fie nebun în sensul frumos al cuvântului, care să preia o idee şi să încerce s-o pună în practică chiar dacă uneori are succes sau eşec”, a precizat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureş.

La rândul său, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, dr. Claudiu Puiac, a declarat că speră ca în scurt timp să fie prezentate, la sfârşitul fiecărei luni, totalul intervenţiilor chirurgicale pe acest program. „Avem nevoie să susţinem acest program, sper ca în scurt timp să nu vă prezentăm intervenţii chirurgicale separate, ci la sfârşitul fiecărei luni să vă prezentăm totalul intervenţiilor chirurgicale pe acest program. Târgu-Mureşul are datoria ca prin utilizarea acestui program să atragă aici cea de-a doua bancă de ţesuturi după cea de la Spitalul Colentina”, a transmis dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Programe importante, incluse în proiectul de buget pentru Sănătate

Bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost adoptat de …

Share
Share