Alex Botorea, la a doua operație. Cum a decurs intervenția chirurgicală Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 379 Vizualizări

Alex Botorea, la a doua operație. Cum a decurs intervenția chirurgicală

1 alexVești bune de la Spitalul Acibadem din Turcia, acolo unde a fost operat pentru a doua oară micuțul Alexandru Botorea, din Târgu-Mureș, care a rămas cu chipul desfigurat în urma exploziei unei mașini. Alex a avut prima intervenție în 26 august, iar vineri, 23 octombrie, băiețelul a trecut prin a doua intervenție chirurgicală, care a durat aproximativ 14 ore și care s-a finalizat cu succes.

Campania internațională derulată de Asociația „Salvează o inimă” și Plus Communication pentru salvarea lui Alexandru Botorea s-a bucurat de succes. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Asociației Plus Communication, au fost plătite ambele operații, adică 70.000 de euro, facturile fiind achitate de Asociația „Salvează o inimă”. Mureșenii și românii au fost impresionați de cazul copilașului. Aceștia și-au unit forțele, au donat cât au putut și astfel au reușit să-l trimită pe Alex în Turcia. Pe pagina de Facebook a Danielei Botorea, mama băiețelului, curg zilnic mesaje de încurajare și gânduri bune pentru Alex. Potrivit profesorului doctor Mehmet Mutaf, specialist în chirurgie Estetică, plastică și reconstructivă la Spitalul Acibadem Bodrum, a doua operație a constat în separarea degetelor mari de degetul arătător la ambele mâini, iar la nivelul feței s-a efectuat reconstrucție totală prin acoperire cu piele nouă formată cu ajutorul baloanelor de silicon. „Știu că românii așteaptă nerăbdători vești bune din Turcia. Vineri, l-am operat a doua oară pe Alex. Intervenția a durat aproape 14 ore și am reușit să facem ceea ce ne-am propus, împreună cu o echipă formată din șapte colegi: trei doctori și patru asistente. Am planificat să facem reconstrucția feței, dar și separarea degetelor mari de la ambele mâini, deoarece acesta era cel mai mare handicap al lui Alex. Este foarte greu pentru un copil să nu își poată folosi degetele pentru a se juca cu ceilalți copii, cu frățiorul său mai mic, sau cu jucăriile. Astfel, am separat degetele mari de degetul arătător la ambele mâini. Până la vârsta de 7 ani plănuiesc să îi separ toate degetele, astfel încât să devină funcționale. La față am făcut reconstrucție totală prin acoperire cu piele nouă formată cu ajutorul baloanelor de silicon. Pielea a fost schimbată total pe toată suprafața feței, inclusiv nas. Am creat de asemenea și lobul urechii”, a declarat medicul.

Când se întoarce Alex acasă
Medicul care l-a operat pe micuțul Alex a mai spus că reconstrucția urechii va avea loc după vârsta de 6 ani, iar viitorul său este optimist și luminos. Acum, Alex se recuperează după operație, iar peste aproximativ 20 de zile se va întoarce acasă, la Târgu-Mureș. „Acum sunt trei zile deja de la intervenție si sunt mulțumit de evoluția post-operatorie. Alex se simte bine și așteptăm șapte zile, două săptămâni, ca să vedem dacă transplantul a fost acceptat de către corpul său. Alex se va întoarce în curând în România. Doresc să-l las să se bucure de copilărie, să se însănătoșească, să devină mai puternic. Vom mai face câteva mici ajustări, iar reconstrucția urechii va avea loc după vârsta de 6 ani. Viitorul său este optimist și luminos. Știu că toți se întreabă când se va întoarce Alex acasă în România. Cred că va fi posibil peste 14-20 de zile. Mă voi întoarce și eu cu drag în România să vă povestesc în detaliu despre intervențiile lui Alex. Salutări călduroase tuturor românilor”, a transmis prof. dr. Mehmet Mutaf.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE