S-a spulberat mitul răbdării la români? Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 72 Vizualizări

S-a spulberat mitul răbdării la români?

nicu popVremurile ne-au obligat să învățăm să fim răbdători cu aproape orice, dar mai ales cu greutățile. Fatalismul era o caracteristică peremptorie a noastră, a românilor. Cred că și religia ortodoxă a contribuit la asta. Ne amintim cu toții seninătatea cu care părinții și bunicii noștri întâmpinau greutățile de tot felul, unul din argumente fiind că pe lumea ailaltă o să fie bine. Această atitudine era valabilă atât în plan personal, cât și social, ca să nu mai vorbim de cel politic. Era un pasivism construit de istorie.

Încet, încet, acest corset, aproape implacabil, se destramă. Era și timpul… Noile generații au descoperit că nu e cazul să mai aștepte până pe lumea aialaltă ca să le fie mai bine. Au văzut că nici alții nu așteaptă. Pe lumea ailaltă e vorba despre suflet. Nu e obligatoriu să fii flămând, dezbrăcat ori sărac lipit ca să ai sufletul curat. Drept urmare, ne-am cam săturat să tot așteptăm.

Românii au început să reacționeze  aproape la orice cred că îi afectează în viața de zi cu zi. Încă timid, dar din ce în ce mai evident.  Reacționează la întâmplări cu impact emoțional (și nu doar în gând), la nedreptățile generate de politicieni, la abuzuri ale golanilor, chiar și la adresa patriarhului. Această vitalitate tot mai exprimată poate fi un semn de sănătate socială, de resolidarizare în fața greutăților, de corectare a comportamentului colectiv. Dar, așa cum mai spuneam în editoriale mai vechi, noi românii ne trezim cam prea târziu. După cum putem observa, lucrurile se schimbă, lumea nu-i mai încape pe toți, pare că asistăm la mutații semnificative la nivel global, care vor influența decisiv schemele și aranjamentele, poate, într-un final (nu marele Final!), chiar și sistemul economic și politic mondial. Noi abia acum ne ridicăm. Repet, istoria este plină de astfel de treceri/tranziții, iar noi am fost printre ultimii întotdeauna. Este un fenomen împreună cu care am traversat istoria până în prezent.

Însă! Drama de la Colectiv ce a dus la trântirea guvernului, schimbarea paradoxală de la alegerile prezidențiale trecute, sau, mai demult, mișcările arafatiene ce au dărâmat un alt guvern, dar și nemulțumirile cvasi-permanente pe care le vedem pe rețele de socializare (acolo unde se pot exprima toți) față de aproape orice, curajul tot mai vădit al exprimării publice dezaprobatoare, dar și alte asemenea atitudini, îmi dau convingerea că populația, națiunea nu mai este dispusă să aibă răbdare cu destinul trasat de așa-zișii conducători, aceștia nu mai dețin adevărul. Recent s-a schimbat guvernul, au venit oameni noi, din afara partidelor, dar asta nu-i mulțumește pe români. Vedem peste tot critici la adresa noilor demnitari, deși, aparent, nu este normal. Este vorba despre un semnal transmis de oameni către guvernanți, să aibă grijă ce fac și ce îi așteaptă dacă nu țin seamă…

Asta la nivel general… Că în plan local, mureșean, încă mai așteptăm. Sper că nu mult. Aici avem însă o noutate: înființarea unui partid local – POL. Este o reușită, teoretic, demnă de manuale, dar greul abia începe, iar proaspeții politicieni mureșeni trebuie să fie conștienți că nu vor fi păsuiți prea mult. Altminteri, la noi pare că timpul s-a oprit în loc, sau că el curge în alt ritm. Om fi, noi mureșenii, mai răbdători? Poate! Într-adevăr, aici istoria a fost un pic altfel, interferențele culturale seculare au influențat un pic comportamentul populației de pe aceste plaiuri. Dar nu putem la nesfârșit să asistăm, doar bosumflați, la eternizarea situației pe care o știm de ceva decenii și de care ne-am cam săturat, mai ales pentru că ne-a cam ținut în loc.

Nicolae POP

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE