Home / 2015 (page 11)

Arhive anuale: 2015

0 489

Retrospectiva UMF70. Un an deosebit pentru întreaga comunitate academică

În anul 2015, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a sărbătorit 70 de ani de la înființare, prima atestare oficială a UMF Tîrgu Mureș datând din 1945. Evenimentele organizate pe parcursul acestui an s-au aflat sub egida UMF70. Șapte decenii de prestigiu, performanță și profesionalism, instituția de …

Citeste mai mult »

Voleiul, un an fructuos mai degrabă la junioare

0 114

Ramura volei a CSU Medicina Târgu-Mureș a încheiat un an cu împliniri mai mari sau mai mici. Evident, singura echipă care evoluează la cel mai înalt nivel este echipa de senioare. Aceasta a câștigat partida din ultima etapă a turului Diviziei A1 cu VC Unic LPS Piatra Neamț, scor 3-2 …

Citeste mai mult »

Două puncte ATP pentru George Botezan, finalist la dublu

0 77

Jucătorul de tenis de câmp în vârstă de 18 ani George Botezan, legitimat la Clubul Sportiv Universitar din Târgu-Mureş a obținut la începutul acestei luni al doilea punct în clasamentul ATP. După cel reușit în luna august, mureșeanul a participat la începutul lunii decembrie la două turnee Futures în Israel. …

Citeste mai mult »

Nösner Helmut, seniorul comunității săsești din Reghin

0 437

Reghinul este cunoscut ca fiind un oraș unde sașii au fost majoritari, comunitatea care și-a pus amprenta asupra dezvoltării urbei. Numărul acestora a scăzut simțitor, astfel că această comunitate a devenit tot mai mică în orașul de pe malul Mureșului. Nösner Helmut Emil, veteranul sașilor reghineni Printre veteranii sași se …

Citeste mai mult »

Tradiția muzicii de fanfară, păstrată cu sfințenie de Papai Alexandru

0 286

Una dintre poveștile frumoase ale Reghinului este și cea a Fanfarei orașului, vechea tradiție a sașilor fiind păstrată în viață de familia Papai, cea care și-a pus amprenta asupra acesteia în ultimii 50 de ani. ”Fanfara are o istorie la Reghin, încă de la începutul secolului trecut, ea fiind preponderent …

Citeste mai mult »

În vreo doi ani poate vom avea transport civilizat

0 165

Proiectul privind adoptarea studiului de oportunitate privind transportul local târgumureșean a fost adoptat în ultima ședință de Consiliu Local Tîrgu Mureș. Studiul finalizat în această vară de Incertrans SA București arată că serviciul de transport public de persoane lasă de dorit, parcul auto e depășit atât din punct de vedere …

Citeste mai mult »

Procesul centurii continuă, banii nu mai sunt, însă rămâne HG

1 300

    Un nou termen pentru data de 21 ianuarie a anului viitor a fost stabilit în procesul centurii ocolitoate a municipiului Tîrgu Mureș pe traseul Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș și Ernei. La termenul din 17 decembrie, completul de judecată a decis, din nou, amânarea procesului. De altfel, banii …

Citeste mai mult »

Strigăt înecat după ajutor

0 277

    Un articol de acum două luni despre Simon Denis, un copilaș cu multe probleme de sănătate. Poate de Crăciun, oamenii sunt mai darnici și săritori și se gândesc la semenii cu adevărat în nevoie. Mă bucur să vă spun că totuși piciorușele sale și-au revenit de atunci de …

Citeste mai mult »

Ce taxe și impozite cresc în 2016 în Tîrgu Mureș?

3 858

Consilierii au adoptat, în ultima ședință din acest an a deliberativului târgumureșean, taxele și impozitele care se vor aplica în 2016. Majorări apar la impozitul pentru clădirile nerezidențiale deținute de persoane fizice, în urma modificării Codul fiscal.   În expunerea de motive, elaboratorul, Direcția Economică – Serviciul Stabilire, Încasare Taxe …

Citeste mai mult »

Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla

0 280

Florentin, din harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori, «har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!» «Dumnezeu …

Citeste mai mult »