Comerzan: ”Vreau ca tinerii să se întoarcă pe meleagurile natale” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1122 Vizualizări

Comerzan: ”Vreau ca tinerii să se întoarcă pe meleagurile natale”

111Cotidianul Zi de Zi continuă seria de interviuri cu primarii noi în funcție. Astăzi am vorbit cu primarul comunei Coroisânmărtin, Nicolae Comerzan, care ne-a explicat cum s-a adaptat cu noua funcție, ce măsuri a luat în primele luni de mandat și mai ales ce proiecte are în vizor pentru dezvoltarea comunității pe care o va conduce în următorii patru ani.

Reporter: Având în vedere ca sunteți noul primar al comunei Coroisânmărtin vă rog să spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine sunteți, ce profesie și ce realizări aveţi?

Nicolae Comerzan: Sunt un fiu al satului Soimuş de care sunt ataşat şi îndrăgostit iremediabil. Deşi am muncit prin ţări străine în special în Germania unde puteam să mă stabilesc, dorul de părinţi, de fraţi, de satul natal, de prietenii din copilărie m-a determinat să mă întorc acasă. De specialitate sunt tehnician ecolog însă am profesat ca şi factor poștal în cadrul RA Poşta Română la început în zona municipiului Sighişoara iar la urmă în satul natal Soimuş şi comuna Zagăr. Ca şi realizări pot spune că deşi sunt încă tânăr, am o situaţie materială bună, dobândită aşa cum spunem, cu multă trudă în străinătate, dar consider că foarte importantă este reputaţia pe care mi-am creat-o în rândul colegilor de la Poşta Română şi a consătenilor în general. O realizare importantă pentru mine este întemeierea unei familii, deocamdată doar eu şi soţia, care mi-a adus mult echilibru în momentele dificile pe care le-am parcurs mai ales în acest an și sper ca pe viitor să fie împlinită și cu un copil.

Rep.: Cum aţi găsit comuna şi ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit la administraţia publică locală din Coroisânmărtin?

N.C.: Din punct de vedere al interesului cetăţenilor mi s-a părut că există o bariera de comunicare sau mai bine zis canalele de comunicare cu cetățeanul nu funcţionau la parametrii normali. Autorităţile locale nu au stăruit suficient în a implementa iniţiativa cetăţenească, lucru pe care îl cunoşteam de multă vreme deoarece fiind factor poștal aveam contact cu cetăţenii în permanenţă. În cadrul aparatului primarului din fericire am găsit oameni pregătiţi, pe care mă pot baza, unii chiar foarte bine pregătiţi şi cu o ţinută morală deosebită. Un exemplu este secretarul comunei, domnul Mircea Pop, cu care am reuşit să stabilesc o relaţie de colaborare foarte bună,  oameni pe care îmi va fi greu să-i păstrez în instituţie dacă politica salarială faţa de funcţionarii din administraţie nu se va îmbunătăţi substanțial. Desigur sunt şi unele carenţe în special datorate îmbătrânirii colectivului iar tinerii cu pregătire bună nu-şi asumă responsabilităţile dintr-o primărie pentru un salariu haideţi să-i spunem nemotivant. Nu poţi să ceri performanţă şi pregătire continuă dacă nu creezi şi cadrul necesar. Dacă mă refer la infrastructură, pot spune că este în concordanţă cu cea din zona în care locuim, sunt multe de făcut, în special la căminele culturale, trei dintre ele sunt într-o stare deplorabilă, iar al patrulea este nefuncţional. Există un proiect în derulare privitor la asfaltarea drumului comunal pe care-l avem în administrare şi a străzilor principale din satul Soimuş de care ne-am ocupat în ultima vreme şi care ne dă o gură de oxigen.

Rep.: Ce aţi realizat în primele luni de mandat şi care sunt proiectele viitoare pe termen scurt, mediu şi lung?

N.C.: În primele luni de mandat am reuşit să restabilesc dialogul cu cetăţenii, să continui lucrările de modernizare a drumurilor fapt care a condus la asfaltarea străzilor  principale în satul Soimuş, am reuşit să achiziţionez un serviciu socio-medical care se va ocupa de persoanele bolnave şi neajutorate care nu beneficiază de asistent personal lucru extrem de apreciat de către cetățeni. De asemenea, am iniţiat un proiect de modernizare a școlilor, de construire a unei baze sportive moderne, încerc să scot tinerii de prin baruri şi din faţa calculatoarelor, să-i îndrept către sport. Îmi doresc să înfiripăm un ansamblu de dansuri pentru copiii şcolii, am discutat deja cu o instructoare, cu cadrele didactice şi o parte din părinţi, îmi propun să reprezentăm comuna la manifestările din zonă să ne facem cunoscuţi chiar şi în străinătate. Pe termen mediu îmi propun, de asemenea, modernizarea clădirii Primăriei astfel încât să-i sporesc gradul de funcţionalitate şi să amenajez zona centrala a satelor astfel încât să le confer o aură de eleganţă şi bun gust. Desigur că am în vedere introducerea apei şi a canalizării, îmbunătăţirea metodelor de colectare a deşeurilor însă acestea făcând parte din proiecte care se implementează la nivel judeţean sunt de durată, astfel  încerc să mă focalizez pe proiecte mai la îndemână.

Rep.: Ce mesaj aveţi pentru locuitorii comunei şi ai judeţului?

N.C.: Să aibă încredere în mine pentru că aşa cum am promis în campania electorală voi da tot ce pot în vederea modernizării comunei, a ridicării standardului de viaţă, astfel încât, nu peste multă vreme, tinerii noştri care acum muncesc din greu prin străinătate, să aibă asigurate condiţii de viață decente în comună să nu mai fie nevoiţi să-şi lase copiii şi să fie mâna ieftina de lucru a altora.

A consemnat Ionel ALBU

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE