Share

Home / Business / Garda de Mediu Mureş, anunţ important despre oprirea accidentală a unei instalaţii de la Azomureş

Garda de Mediu Mureş, anunţ important despre oprirea accidentală a unei instalaţii de la Azomureş

Oprirea accidentală a unei instalaţii de pe platforma Combinatului Azomureş din Târgu Mureş, în urmă cu o zi, care a dus la emanarea unui abur roşiatic, s-a încadrat în limitele admise prevăzute în autorizaţia integrată de mediu, a declarat joi, pentru Agerpres, şeful Gărzii de Mediu Mureş, Janos Mate.
Potrivit acestuia, dispersia, sesizată de o serie de cetăţeni, s-a produs timp de 6,5 minute şi a fost generată de oprirea unei instalaţii, în urma unei erori transmise de o termorezistenţă.
„Întrucât instalaţia este complet automatizată, defecţiunea transmisă de termorezistenţă a dus la declanşarea automată a procedurii de oprire. Oprirea automată generează acea dispersie (…) Agenţia de Protecţia Mediului ne-a transmis că nu au fost depăşite limitele maxime admise în autorizaţia integrată de mediu”, a precizat Janos Mate.
Purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, a menţionat, pentru Agerpres, că, în urmă cu o zi, după ora 14.00, s-a produs oprirea neprogramată a unei instalaţii la secţia Acid Azotic, care a impus oprirea instalaţiei, fapt ce a dus la emanaţii de scurtă durată în atmosferă. Acesta a precizat că emanaţiile din timpul procedurilor de pornire/oprire figurează în autorizaţia integrată de mediu ca având o valoare maximă admisă de 600 ppm.
„Instalaţia de la Acid Azotic este complet automatizată şi, atunci când sesizează cea mai mică eroare, se opreşte în condiţii de siguranţă atât pentru angajaţi, cât şi pentru celelalte instalaţii de pe platformă. Instalaţia a fost între timp repornită. Noi am urmat procedurile şi am anunţat Garda de Mediu”, a arătat Ovidiu Maior.

(Sursa: www.agerpres.ro)

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Referendum local privind responsabilitatea nașterii copiilor?

Un consilier al primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a anunţat, joi seara, că mai …

Share
Share