Share

Home / Sanatate / Căpușe, One Health și boala Lyme

Căpușe, One Health și boala Lyme

Nicolae Manolescu, președintele Secției de Medicină Comparată din cadrul Academiei de Științe Medicale din România, a explicat reprezentanților presei prezenți la deschiderea Conferinței Naționale „One Health” conceptul exemplificându-l în cazul bolii Lyme. Nicolae Manolescu este, de asemenea, președintele Asociației „One Health – New Medical Concept”.

„Acest concept a fost lansat în Statele Unite în 2003. În 2009, deja, Uniunea Europeană a început să cocheteze cu acest concept, ca în 2014 să îl lanseze la București la Hotel Novotel, ca un concept de bază al Europei. Mai mult decât atât într-o perioadă scurtă, 2014-2017, ezistă deja preocuparea de a forma specialiști. One Health reclamă obligatoriu prezența unui nou specialist, care să penduleze între specialiștii medici umani, specialiștii medici veterenari, specialiștii ingineri de mediu și alții, de pildă, specialiștii ingineri în industria alimentară sau specialiști din agricultură”, a declarat Nicolae Manolescu.

Cluster pentru studii postuniversitare

„S-a organizat deja primul curs mare în Statele Unite (…), apoi, în Europa, avem deja două centre: un centru care asigură partea de Vest (…), partea de Sud a Europei este reprezentată pentru anul universitar 2017-2018 de Universitatea din Barcelona și Universitatea din Paris”, ne-a spus președintele Secției de Medicină Comparată din cadrul Academiei de Științe Medicale. Acesta a precizat apoi că la nivelul zonei în care se află România, „Sud-Est, poate și Centrală”, va fi organizat întâi un curs la Universitatea „Spiru Haret”. „Pentru că în anul 2018-2019 acest curs să se transforme în limba engleză și el să poată să fie sub titulatură unui cluster care să presupună existența câtorva universități. Noi încercăm în luna iulie să organizăm acest cluster prin combinarea Universității „Spiru Haret” cu Universitatea de Medicină din Târgu Mureș, cu Universitatea de Medicină Veterinară din Budapesta și cu Universitatea de Medicină din Budapesta. Cluster, care sub titulatura de Școală Postuniversitară Europeană (…) să acționeze în limba engleză”.

One Health, exemplificat

„Vă dau un exemplu: dacă cumva ai fost mușcat de o căpușă pe o pajiște sau într-un parc te duci la domnul doctor îngrozit în primul rând să-ți dea jos căpușa, că pe aia cu mâna nu o mai dai jos. Apoi, trăiești cu groaza bolii Lyme, care nu prea are un tratament cert. Un om poate reacționa favorabil, altul poate să reacționeze nu numai nefavorabil, dar cu un chin de foarte mulți ani”, a spus Nicolae Manolescu, zicându-ne că sistemul medical, pe lângă faptul că le oferă tratament oamenilor care ajung la medic, nu poate preveni posibila infectare a altor persoane care merg în același parc sau pe aceași pajiște.

„One Health-ul nu se bagă peste medicul uman. Nu are sens și ar fi o treabă contraproductivă. (…) Se duce direct în parc. Asta e treaba lui și nu poate să supere pe nimeni. Colecționează căpușele respectivă, că nimeni nu face așa ceva, și le verifică dacă într-adevăr au microbul, au spirocheta specifică bolii Lyme. Pot fi căpuși care te mușcă doar ca să pape, că le e foame și papă sânge. (…) În condițiile acestea, pe bază analizelor, tu tragi un semnal de alarmă, care este capital. Pentru că această boală, cu cât o certifici mai repede (…), începe tratamentul. Altminterea cădem în pacostea cealaltă. Faci antibiotice de pomană și ajungi în situația de a compromite antibioticele și să ajuți, fără să-ți dai seama, creerea rezistenței la antibiotice”, ne-a spus Nicolae Manolescu, militând pentru o mai bună organizare.

Conferința Națională „One Health” este organizată de Asociația „One Health – New Medical Concept”, membru asociat al Federației Academiilor de Medicină, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea „Spiru Haret” și Consiliul Județean Mureș, în perioada 26-28 iunie, la Facultea de Farmacie a UMF Tîrgu Mureș.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: 741 de ani de atestare documentară, sărbătoriţi la Zilele Municipiului Târnăveni

Comunitatea din Târnăveni a sărbătorit, în acest sfârşit de săptămână, cu ocazia Zilelor Municipiului Târnăveni, …

Share
Share