FOTO: Al 52-lea magazin Eldi, deschis în Sângeorgiu de Mureş Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1072 Vizualizări

FOTO: Al 52-lea magazin Eldi, deschis în Sângeorgiu de Mureş

Cel de-al 52-lea magazin din reţeaua Eldi a fost inaugurat vineri, 29 septembrie, în comuna Sângeorgiu de Mureş. Magazinul este situat în zona centrală a localităţii, pe strada Marton Aron nr. 2/A, are peste 50 de metri pătraţi şi propune clienţilor atât o gamă foarte generoasă de produse de panificaţie, cât şi un design foarte prietenos, de fapt un nou concept implementat de aproximativ doi ani în magazinele Eldi.

Design prietenos, produse de calitate

Necesitatea extinderii rețelei Eldi a fost explicată de Sándor Csongor, directorul general al Brutăriei Eldi, brand recunoscut și apreciat în numeroase localități ardelene pentru produsele de panificație gustoase, naturale și de calitate.

„De aproximativ doi ani am fost interesaţi să găsim un spaţiu corespunzător în zona centrală a comunei Sângeorgiu de Mureş, deoarece am avut multe solicitări din partea locuitorilor pentru a deschide un magazin Eldi. Acum două luni am reuşit să găsim un spaţiu comercial adecvat, într-un vad comercial foarte bun, şi am decis că e momentul să deschidem acest magazin”, a declarat Sándor Csongor.

„Acest concept nou a fost lansat în anul 2015, anul trecut am reuşit să amenajăm zece magazine după acest concept, iar anul acesta alte 11 magazine. Ne dorim ca până în anul 2020 să reamenajăm toate magazinele cu potenţial din reţeaua Eldi”, a completat directorul general al Brutăriei Eldi, referindu-se la noul concept de amenajare a magazinelor Eldi.

Promoţii şi reduceri cu cardul de fidelitate

Indiferent dacă au făcut sau nu cumpărături, toţi clienţii care au călcat pragul magazinului au fost aşteptat cu câte o surpriză… dulce.

„Fiecare client care ne-a vizitat în ziua deschiderii magazinului, indiferent dacă au făcut cumpărături sau nu, a beneficiat de o mică surpriză, respectiv un covrig delicios din partea firmei”, a menţionat Sándor Csongor.

Adepta principiului „Clientul nostru, partenerul nostru”, echipa de marketing a Brutăriei Eldi a lansat, în urmă cu trei ani, cardurile de fidelitate Eldi. În prezent, peste 60.000 de clienţi beneficiază de reduceri de preţ, oferte şi alte surprize plăcute prin intermediul acestui card.

„Prin intermediul cardului de fidelitate, clienţii noştri beneficiază de promoţii şi de reduceri. Practic, fiecare leu cheltuit în magazin aduce un punct. La 300 de puncte, clientul primeşte un voucher în valoare de 10 lei, cu care poate să facă achiziţii ulterioare. De asemenea, posesorii de carduri primesc de ziua lor de naştere 30% reducere pentru toate produsele Eldi achiziţionate. Mai sunt promoţii de week-end şi alte oferte, pe care le anunţăm şi prin intermediul sms-urilor. Aceste carduri de fidelitate au fost puse în circulaţie în anul 2014, iar în prezent avem peste 60.000 de asemenea carduri în piaţă”, a subliniat directorul general al Brutăriei Eldi.

Alte magazine noi, în curând

În curând, alte trei magazine Eldi vor fi deschise, unul în Ungheni, unul în Târgu-Mureş şi unul chiar la fabrica de la Agişteu, comuna Bălăuşeri.

„Peste o lună şi jumătate avem programată o altă deschidere de magazin, în Ungheni, iar în viitorul apropiat două magazine vor fi relocate, unul în Târgu-Mureş şi unul la fabrică, unde va fi un spaţiu mult mai mare pentru magazinul de prezentare”, a afirmat Sándor Csongor.

Text şi foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE