Home / Stiri regionale / Acrobați, instalații de foc, decor autentic românesc și multe alte surprize la UNTOLD

Acrobați, instalații de foc, decor autentic românesc și multe alte surprize la UNTOLD

Distribuie

Anul acesta, UNTOLD îi va întâmpina pe participanți cu o lume fantastică și plină de spectacol. 12 companii de teatru internațional vor defila prin tărâmul magic UNTOLD în costume de poveste. Faimoasa companie franceză Cie Carrabosse va fi prezentă cu spectaculoasele lor instalații cu foc, care vor „aprinde” aleea din Parcul Central.

În Candyland, fanii festivalului se vor reîntoarce în copilărie, pot încerca roata panoramică cu vedere spre tot orașul sau caruselul tradițional englezesc, adus tocmai din Marea Britanie.

Numeroasele decoruri și instalații interactive îi vor distra pe participanți pe parcursul celor patru zile, iar zonele cu produse designer made și de transformare sunt și ele prezente. La Fantasy House participanții pot să-și accesorizeze gratuit ținuta în fiecare zi de festival, între 19.00 – 02.00, unde un stilist îi așteaptă să le „spice up their outfit”.

La zona România All Inclusive organizatorii au recreat un decor autentic românesc unde doritorii pot descoperi România autentică prin decorul și activitățile de aici: o căsuță tradițională maramureșeană și o poartă maramureșeană. Tot aici vor fi ateliere de lut, degustări de slănină, brânză, ceapă și pălincă. Participanții se pot îmbrăca în porturi populare românești și pot să-și facă poze la cabina foto gratuită.

La zona Earth Spirits doritorii pot face activități creative și recreative: ateliere de pictură pe pânze și textile, sesiuni de yoga și masaj. În acest an partenerii festivalului acordă o atenție specială reciclării, colectării selective și energiei verde în perimetrul UNTOLD. Unul dintre partenerii principali ai festivalului, Kaufland România va avea un braț robotizat care va face jonglerii cu aluminiul și cu plasticul înainte de a-l pune în pubelă. La 7 produse reciclate, participanții vor fi recompensați pentru că au grijă de natură. Kaufland va avea puncte de reciclare selectivă, șervețele din materiale reciclate și biodegradabile.

Artiștii festivalului vor călători și în acest an cu 23 de mașini electrice oferite de partenerul de mobilitate, Jaguar. Engie România va avea în zona de relaxare structuri cu panouri fotovoltaice de încărcare pentru telefoane, dar și stații de încărcare pentru autoturismele Jaguar.

Coca-Cola HBC România participă la UNTOLD cu programul După noi, Strângem Tot Noi, o inițiativă comună Coca-Cola HBC și Coca-Cola România. Pentru a face cât mai accesibilă colectarea selectivă, compania a instalat în cadrul festivalului infrastructură pentru colectare, cu sprijinul GreenPoint Management și, în același timp, cu ajutorul voluntarilor Viitor Plus îi va informa pe participanți despre cum se face corect colectarea separată a deșeurilor.

În ceea ce privește infrastructura, au fost instalate 100 de puncte de colectare și o remorcă ecologică ce va colecta ambalaje de tip PET, respectiv can-uri de aluminiu. Pentru cei care vor arunca ambalajele folosind automatele pentru colectare separată din interiorul acesteia, organizatorii au pregătit premii surpriză. În plus, o activare După noi, Strângem Tot Noi poate fi găsită și în Coke Town, unde va fi amenajată o zonă pentru cei care vor să colecteze și să impresioneze în același timp prin aruncări epice la coș.01


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   
Loading RSS Feed

De asemenea, verificati

S-au găsit vinovații pentru prăbușirea internatului de la Odorheiu Secuiesc

Distribuie Apar noutăți în cazul anchetei tragediei de la Odorheiu Secuiesc, în urma căreia un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.