FOTO EXCLUSIV! Noul showroom Tomek Home Decoration, vizitat de ambasadorul Turciei Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3509 Vizualizări

FOTO EXCLUSIV! Noul showroom Tomek Home Decoration, vizitat de ambasadorul Turciei

Excelența Sa Füsun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia în România, a efectuat marți, 22 octombrie, o vizită la noul showroom Tomek Home Decoration din Târgu-Mureș deținut de omul de afaceri turc Ahmet Ilyas ”Tomek”, proprietarul Tomek Carpet Company.

Investiție apreciată de Excelența Sa Füsun Aramaz

Vizita diplomatului turc a făcut parte dintr-un miniturneu efectuat în județul Mureș în perioada 21-23 octombrie, interval de timp în care Excelența Sa Füsun Aramaz a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și județene din Reghin și Târgu-Mureș, precum și vizite la câteva investiții importante cu capital turcesc.

Una dintre acestea este showroom-ul Tomek Home Decoration, investiție localizată pe strada Gheorghe Doja din Târgu-Mureș, unde Excelența Sa Füsun Aramaz a fost însoțită de o delegație alcătuită din câțiva reprezentanți ai Consiliului de Conducere al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, respectiv de Güven Güngör, președintele acestei asociații.

”Doamna ambasador a spus că se bucură întotdeauna când vizitează o investiție turcească în România, a fost impresionată de activitatea noastră și a promis că va reveni la Târgu-Mureș cu ocazia deschiderii oficiale a showroom-ului. Parterul acestuia este gata în proporție de 95% și este deja deschis clienților. Urmează să pregătim și spațiul de la etaj, care va fi destinat decorațiunilor pentru case. Estimez că în câteva luni totul va fi pregătit pentru o inaugurare oficială a întregului showroom. La parter sunt expuse circa 400 de modele de covoare pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Ahmet Ilyas ”Tomek”.

Vizită onorantă și motivantă

Omul de afaceri turc, care deține atât cetățenia turcă, cât și cea română, s-a declarat onorat și în același timp motivat de vizita Excelenței Sale Füsun Aramaz, al doilea ambasador al Republicii Turcia în România care efectuează o vizită la firma Tomek Carpet Company, după vizita efectuată în anul 2015 de ambasadorul de atunci, Koray Ertas.

”Mă simt foarte onorat de această vizită, mai ales că în urmă cu patru ani firma noastră a fost vizitată de ambasadorul din acel moment al Turciei în România, Excelența Sa Koray Ertas. Este o onoare pentru noi și chiar o motivație, deoarece simțim că reprezentanții de seamă ai Ambasadei Turciei în România sunt alături de noi și ne apreciază activitatea. Este o vizită de încredere, care ne reconfirmă faptul că suntem pe drumul cel bun”, a mai afirmat Ahmet Ilyas ”Tomek”.

Text şi foto: Alex TOTH

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE