INTERVIU. Activitatea medicală non-COVID a Spitalului Clinic Județean Mureș, reluată în anumite condiții Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1768 Vizualizări

INTERVIU. Activitatea medicală non-COVID a Spitalului Clinic Județean Mureș, reluată în anumite condiții

Activitatea medicală în Spitalul Clinic Județean Mureș revine la forma de dinainte de declanșarea stării de urgență, la începutul pandemiei cu COVID-19, respectiv vor putea avea loc internări și intervenții chirurgicale programate, însă cu anumite restricții și respectarea unor circuite. Mai multe detalii despre acest aspect a oferit Dr. Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Reporter: Ministerul Sănătății a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică din țară o evaluare de urgență a situației din spitalele care asigură asistența medicală a pacienților testați pozitiv în vederea reluării internărilor și intervențiilor chirurgicale programate și a activităților în ambulatoriu. Care este situația la nivelul Spitalului Clinic Județean Mureș? În ce condiții se reiau activitățile?

Dr. Ovidiu Gârbovan: La data de 29 mai a apărut Ordinul 961, cu aplicare din data de 2 iunie, prin care se permite și reluarea activităților medicale non-COVID în spitalele care au tratat COVID fază 1, fază 2 și spitalele de suport. Noi am fost incluși în această categorie datorită existenței în structura spitalului a Clinicii de Boli Infecțioase. Aș dori să pun în context activitatea noastră din această perioadă de pandemie. De la începutul pandemiei și până în prezent, în Spitalul Clinic Județean Mureș, din peste 700 de pacienți (infectați cu COVID-19 – n.r.) pe teritoriul județului Mureș peste 680 au fost internați și tratați la nivelul Spitalului Clinic Județean Mureș, dintre care peste 590 sunt vindecați și externați. De la momentul apariției Ordinului și până în prezent am încercat să golim clădirea din strada Gheorghe Marinescu nr. 1 și clădirea Clinicii de Pneumologie unde, în perioada situației de urgență, s-au tratat bolnavi COVID pozitiv. Acești bolnavi, pe măsura scăderii numărului lor, am încercat să-i concentrăm în clădirile secțiilor de Boli Infecțioase. Bineînțeles, am menținut Terapia Intensivă, la nivelul clădirii din strada Gheorghe Marinescu nr.1 (pentru pacienți COVID – n.r.), care este cu circuit separat.

În această perioadă am făcut dezinfecție în clădirile respective în așa fel încât să poată intra atât oamenii noștri cât și firmele specializate în vederea realizării unor noi circuite, așa cum prevede Ordinul 961, respectiv stabilirea unor zone tampon, stabilirea unor circuite pentru bolnavii COVID și altă zonă pentru bolnavii non COVID.

Toate activitățile se reiau, la Urologie, Cardiologie, Nefrologie, Chirurgie plastică, Medicină internă, Chirurgie, Gastroenterologie.

În secțiile de Boli Infecțioase se vor trata, în continuare, pacienți cu COVID, iar dacă se va diminua numărul lor se vor putea prelua și alte cazuri cu boli specifice Clinicii de Boli Infecțioase.

Clinica de Dermatologie a fost clinică tampon pentru sprijinirea Clinicilor de Infecțioase pe vremea când nu puteam introduce niciun alt pacient decât COVID pozitiv la Infecțioase. Clinica de Dermatologie a preluat sub tutela lor alte boli infecțioase cu ajutorul consultărilor medicilor specialiști de la Boli Infecțioase în așa fel încât bolnavii să nu sufere. Clinica de Dermatologie va rămâne, în continuare, zonă tampon, până când se va reduce numărul de bolnavi pozitiv pe care să putem să-i izolăm undeva în secțiile de Infecțioase în așa fel încât și Clinicile de Infecțioase să își reia activitățile specifice specializării lor.

La Clinica de Dermatologie se tratează bolnavii non-COVID atât cazuri pe zona de dermatologie, cât și pe zona de boli infecțioase.

Tot în această perioadă, s-a reluat activitatea ambulatoriilor de specialitate de la nivelul Poli 2 unde, respectându-se toate recomandările Ordinului- mă refer la ancheta epidemiologică, distanțarea, programarea pacienților telefonic la ore diferite, scăderea numărului de consultații pe medic și pe oră etc-, pacienții să poată beneficia de o consultație medicală, de o rețetă și/sau un concediu medical.

Clinica de Oncologie a funcționat și până acum în baza regimului special al bolnavului oncologic. Singurul serviciu suspendat în perioada aceasta este radioterapia, din cauza lucrărilor de reparație care se fac, și cred că în câteva luni o vom putea redeschide. Pacienții care au nevoie de radioterapie sunt direcționați în altă parte.

Doresc să subliniez faptul că nu trebuie să ne așteptăm acum ca spitalele să fie pline. Ordinul 961 prevede o distanțare chiar și în spitalele non-COVID, în saloane, în așa fel încât dacă avem saloane de 4 -6 paturi nu vor mai fi 4 sau 6 pacienți într-un salon, ci numai 2 sau 4, depinde de suprafața respectivă. Sigur că ambulatoriile vor fi în prima linie. Recomandarea, potrivit Ordinului 961, este să încercăm să tratăm afecțiunile, pe cât posibil, în ambulator și să evităm pe cât posibil internările, care vor fi făcute doar în cazurile care necesită internare. Bolnavii cronici vor fi programați printr-o condică de programări în limita locurilor disponibile. Urgențele, la fel ca și până acum, sunt asigurate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Rep.: Va reporni și activitatea de investigații CT și RMN?

O.G.: Da, avem în vedere și acest lucru. Vom avea și acolo circuite pentru pacienți pozitivi și negativi. Se vor putea face investigații tot printr-o programare prealabilă și la recomandarea medicilor specialiști.

Rep.: Cum au fost regândite circuitele pentru a se evita sau reduce riscul contaminării pacienților și a personalului medical?

O.G.: Pacientul va lua legătura cu medicul curant la numărul de telefon indicat pentru programare, în primă fază în ambulatoriul de specialitate, iar după o anchetă epidemiologică și o consultație va fi stabilit un diagnostic și oportunitatea internării sau nu. Pacientul care vine în așa zisa etapă cronică acutizată, care se încadrează în definiția de caz a suspectului COVID, îl punem într-o zonă tampon dacă trebuie internat. Este testat în zona respectivă și dacă este negativ va merge pe zona negativă, dacă este pozitiv va merge în zona pozitivă a spitalului, unde va fi tratat dacă intervenția sau tratamentul este imperios necesar. Dacă nu, va fi mutat la Clinica de Boli Infecțioase, unde va fi spitalizat cu tratamentul specific până ce va avea două teste negative, succesive, într-un interval de 24-48 de ore, la 14 zile de la debutul afecțiunii.

Rep.: Care este, în prezent, capacitatea de testare la nivelul Spitalului Clinic Județean Mureș? Spitalul a primit printr-o donație un aparat de testare PCR.

O.G.: Așa este, acest aparat a venit în luna martie, dar având în vedere situația epidemiologică și contextul care era la vremea respectivă s-a hotărât ca acest aparat să funcționeze lângă cel al UMFST-ului (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade Târgu Mureș – n.r.), într-un spațiu special amenajat și bine dotat, având în vedere că specialiștii sunt ai UMFST-ului dar sunt și medicii noștri.

Acolo, fiind deja un laborator bine pus la punct, s-a considerat că este cel mai bine să se lucreze acele determinări până acum aproximativ o lună de zile, când numărul testelor a scăzut. Și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a venit cu un aparat al lor, care a fost achiziționat pe parcurs, și capacitatea de testare la nivelul județului Mureș a fost una foarte bună. Ulterior, noi am reușit să amenajăm un spațiu al nostru, la nivelul laboratorului de la Clinica de Boli Infecțioase, unde am adus aparatul. Între timp, s-au specializat și oamenii noștri astfel încât acum avem capacitatea de a testa la nivelul spitalului nostru. Cu acest aparat se vor putea efectua și alte analize, pentru alți viruși.

Capacitatea de testare este optimă sau chiar mai mare decât solicitările, realizăm până la 40 de teste pe zi/pe schimb, dar dacă este necesar putem să mai adăugăm un schimb. Mai avem nevoie de un extractor automat, pe care îl așteptăm demult timp și nu mai vine din cauza pandemiei și a crizei de aparatură de la nivel mondial. Cu extractorul automat se pot face mai multe teste, ar duce la creșterea de trei ori a capacității de testare în 8 ore.

Rep.: Accesul aparținătorilor pe secție, pentru a vizita pacienții internați, a fost restricționat la începutul pandemiei. Se vor ridica restricțiile?

O.G.: Accesul aparținătorilor, dar și al nostru, al personalului, s-a făcut după anumite reguli. Aceste reguli le menținem și pe perioada imediat următoare până când se vor ridica toate restricțiile vis a vis de pandemie. Acestea se vor ridica atunci când pe teritoriul României nu vom mai avea niciun caz nou pozitiv 28 de zile consecutiv.

Rep.: După trei luni de luptă intensă cu COVID, și bătălia nu s-a sfârșit, cum este personalul din spital? Cât de mult a fost afectat, din punct de vedere psihic, de situația creată de pandemie?

O.G.: Aș pleca de la faptul că în spital lucrează oameni. Medicii, asistentele și toți cei care lucrează în sistemul sanitar au familii, au și ei gânduri și sentimente. Sistemul sanitar fost cel mai încercat sistem care funcționează pe teritoriul României în această perioadă. Să nu credeți că acea panică și frică de îmbolnăvire a ocolit personalul medical! Dar jurământul lui Hippocrate, datoria și dragostea față de meserie au învins frica în așa fel încât să ajute pacienții care au fost și ei panicați. Medicii și asistentele au avut un dublu rol, acela de consilier psihologic pentru pacienți. Dar nu vreau să trec peste faptul că și personalul medical a fost în aceeași măsură afectat și a fost nevoie de consiliere psihologică și încurajare.

Rep.: Pentru activitatea desfășurată, personalul medical aflat în prima linie în lupta cu COVID a primit un stimulent financiar. La nivelul Spitalului Județean Mureș câte persoane au beneficiat de acest stimulent?

O.G.: În principal au primit medicii, asistentele medicale, brancardierii, infirmierele, personalul sanitar auxiliar, aproximativ 1.200 de angajați.

Rep.: Guvernul a prelungit starea de alertă însă achizițiile nu se vor mai efectua în mod direct ci prin licitație. În prezent, există stoc suficient de echipamente medicale la nivelul spitalului până la demararea unei noi licitații?

O.G.: Avem stocuri de echipamente, zilnic sunt monitorizate, și acolo unde apar deficiențe imediat se intervine. Am început și procedurile de licitație, sunt la final, unele câștigate, altele în curs de derulare.

Rep.: Ministerul Fondurilor Europene va deconta cheltuieli pentru achiziții de echipamente de protecție, aparatură medicală efectuate începând cu data de 1 februarie, solicitările de finanțare urmând să fie depuse până la data de 30 septembrie. Există solicitare și din partea Spitalului Județean Mureș?

O.G.: Noi avem două linii prin care dorim să solicităm aceste fonduri. S-a hotărât la nivelul Ministerului că la Direcția de Sănătate Publică se va desemna o comisie prin care solicitările din spitale, din teritoriu, vor fi întâi avizate de către Direcția de Sănătate Publică și apoi trimise la Ministerul Sănătății. Noi avem pregătite drafturile respective, urmează să reluăm toată procedura în așa fel încât să putem face această cerere pentru rambursarea din fonduri europene a unor cheltuieli și, de ce nu, niște investiții de extensie sau dotări cu aparatură a spitalului, să vedem ce se încadrează. Dorim să solicităm pentru aparatură, în primul rând, pentru o terapie intensivă modernă, pentru aparate Roentgen.

Rep.: Gestionarea eficientă a perioadei de pandemiei a permis și reducerea infecțiilor nosocomiale? Se vor implementa măsuri obligatorii pentru a fi menținută obligativitatea purtării de echipament medical, respectarea obiceiului pentru igiena corectă a mâinilor?

O.G.: Cred că această pandemie ne-a învățat spălarea obligatorie pe mâini și purtarea echipamentului de protecție ca să ne protejăm noi pe noi. Sigur că în spital se lucrează cu germeni de toate felurile. Pe perioada pandemiei, prin reducerea internărilor, în afară de infecția virală cu SARS-CoV 2 celelelalte infecții nosocomiale au fost la un nivel mic sau chiar inexistent. Prin deschiderea spitalelor și spre asistența medicală a altor cazuri în afară de SARS-CoV 2 sigur că riscul va crește și este necesar să extindem purtarea echipamentului minim conform regulilor date de Institutul Național de Sănătate Publică, în funcție de gradul de asistență medicală, de metodele terapeutice. Ele sunt deja implementate la nivelul spitalului și sigur că în urma acestei pandemii se vor trage și concluzii și unele dintre ele (măsuri de protecție – n.r.) devin obligatorii.

Rep.: Ce credeți că s-a învățat din această pandemie, până acum?

O.G.: Am învățat că oricând ne poate lovi ceva neașteptat, neprevăzut, la care nu putem răspunde eficient imediat. Ne-a învățat că dacă suntem solidari și respectăm anumite reguli putem trece, cu pierderi cât mai puține, peste perioada grea. Ne-a învățat că spălatul pe mâini și purtarea unor echipamente de protecție ne poate salva viața, nu doar a personalului medical, ci în general. Și, nu în ultimul rând, ne-a învățat să fim oameni, să-i înțelegem pe cei bolnavi.

A consemnat Arina TOTH

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE