Sylevy Salubriserv acuză reaua-credință legată de plata facturilor Administrație
  • redactia
  • 3 comentarii
  • 2353 Vizualizări

Sylevy Salubriserv acuză reaua-credință legată de plata facturilor

Compania Sylevy Salubriserv a remis, în această după-amiază, redacției Zi de Zi un comunicat de presă în care explică situația contractului încheiat cu Municipiul Târgu Mureș. Îl publicăm integral mai jos.

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere acuzațiile grave aduse la adresa SC SYLEVY SALUBRISERV SRL, inclusiv în mass-media în ultima perioadă, pe care le considerăm vădit nereale și de care ne disociem, apreciem oportun pentru clarificarea situației, să aducem în atenția și lumina publică, următoarele aspecte:

Societatea noastră a încheiat în data de 16.06.2020 un contract de servicii cu Municipiul Târgu Mureș în baza unei proceduri de urgență prevăzută de Legea nr. 98/2016.

Începând cu data de 16.06.2020, am prestat pentru cetățenii orașului serviciile de salubritate prevăzute în Contract, respectiv: ridicare și transport deșeuri menajere, precum și salubritatea stradală constând în:

-măturatul carosabilului, pe trotuare, în piețe și hale de desfacere a produselor agroalimentare, în locurile de parcare, de agrement care se află pe domeniul public al orașului;

-măturatul mecanizat al străzilor;

-curățatul rigolelor;

-curățatul și întreținerea spațiilor verzi;

-evacuarea deșeurilor clandestine etc.

Potrivit contractului încheiat cu Municipiul Târgu Mureș și a caietului de sarcini – parte integrantă din documentația de atribuire, SYLEVY SALUBRISERV SRL și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de acestea și a răspuns prompt la toate solicitările cetățenilor, cât și la cele venite din partea autorității contractante.

Din declarațiile publice efectuate de municipalitate, ar rezulta faptul că societatea noastră a facturat în mod nelegal și abuziv o cantitate de aproximativ 28.000 tone deșeuri menajere: negăm aceste afirmații și arătăm fără echivoc:

Din luna iunie 2020 și până în prezent, societatea noastră a ridicat o cantitate de 31.098,71 tone de deșeuri menajere de la populația Municipiului Târgu Mureș, din care au fost predate operatorului de preluare de la stația de sortare o cantitate de 28.826,32 tone, diferența constând în deșeuri stradale (moloz, masă lemnoasă, materiale feroane și neferoase și multe altele) fiind preluată de către un alt operator autorizat.

Pentru deplină transparență, indicăm:

  1. A fost facturată în total suma de 12.609.561,28 lei cu T.V.A. pentru preluarea deșeurilor menajere în Municipiul Târgu Mureș.
  2. Pentru salubritatea stradală, respectiv întreținerea domeniului public și a spațiilor verzi au fost facturate contravaloarea serviciilor prestate, începând cu data de 16.06.2020, în cuantum total de 17.519.107,32 lei cu T.V.A.

În cadrul campaniei de „curățenie generală” care s-a desfășurat în perioada 15.07.2020-25.08.2020, s-au efectuat lucrări de igienizare a domeniului public și s-au ridicat de la populație, de la persoanele juridice, respectiv instituții publice, o cantitate totală de 31.193,870 mc de deșeuri voluminoase și menajere constând în:

2.158,73 tone (adică 6429,04 mc) deșeuri menajere;

40 mc anvelope;

19.203,96 mc moloz (inclusiv deșeuri nepericuloase din construcții și demolări, amestecuri metalice, materiale feroane și neferoase);

5.520,87 mc masă lemnoasă (lemn, copaci, vreascuri, crengi, alte resturi lemnoase).

În urma acestei campanii s-a facturat suma de 4.527.429,69 lei cu T.V.A.

La baza emiterii tuturor facturilor, cu emfază pe documentele justificative emise până în luna decembrie 2020 inclusiv, au stat situații de lucrări semnate, cantitățile fiind real justificate, fiind recepționate și verificate în teren atât de inspectorii Municipiului Târgu Mureș, cât și de reprezentanții societății noastre. Zilnic, aceștia, la prima oră a dimineții, întocmeau un program de lucru împreună cu coordonatorii societății noastre, se deplasau pe teren, identificau zonele care necesitau intervenții suplimentare, participau la verificarea în teren a treseelor efectuate, a cantităților depuse la operatorul de preluare a deșeurilor menajere, inclusiv efectuarea de fotografii care să justifice tipul și cantitățile de deșeuri ridicate – în acest sens, deținem un număr de peste 10.000 de fotografii pe perioada derulării contractului care pot fi puse oricând la dispoziția autorităților. După aceste verificări zilnice se întocmeau situații bilunare semnate și avizate de inspectorii responsabili din partea autorității contractante în baza cărora s-au emis facturile.

Prin urmare, considerăm vădit nejustificată poziția Municipiului Târgu Mureș de a refuza la plată contravaloarea facturilor fiscale, în condițiile în care aceste servicii au fost prestate și asumate de Municipiul Târgu Mureș, fiind depuse toate documentele și avizele care au stat la baza emiterii acestor facturi. Arătăm totodată că NICIODATĂ nu am solicitat rezilierea contractului de servicii, ci doar am fost puși în situația să ne prevalăm de dispozițiile legale și prin notificări emise către Municipiul Târgu Mureș să ne cerem dreptul pecuniar – plata facturilor pentru serviciile publice efectuate.

Societatea noastră cu bună-credință a efectuat și a încercat să ofere un serviciu public în interesul tuturor târgumureșenilor de cea mai bună calitate, am răspuns prompt și cu toată seriozitatea oricăror solicitări venite din partea acestora, am efectuat toate diligențele în îmbunătățirea calității acestui serviciu oferit.

Am creat un număr de aproximativ 400 de locuri de muncă și am încercat să ne adaptăm nevoilor acestui oraș și fiecărui târgumureșean în parte.

Din păcate, la momentul curent, Municipiul Târgu Mureș refuză în continuare cu rea-credință să facă plăți către subscrisa, având față de noi restanțe de peste 17.000.000 lei, ceea ce tinde să ne conducă în viitorul apropiat chiar la o imposibilitate obiectivă de continuare a îndeplinirii contractului.

Totodată, aducem în atenția publică faptul că la momentul curent, operatorul de la depozitul de deșeuri Sânpaul a sistat activitatea, ceea ce implică imposibilitatea noastră de a descărca deșeurile. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința Municipiului Târgu Mureș, însă până la momentul curent nu s-a venit cu nicio soluție de deblocare.

În prezent, în pofida minusului financiar enorm și a obstacolelor, subscrisa își concentrează toate eforturile pentru a executa în continuare, în limita posibilităților, cu aceeași promptitudine și seriozitate, prestarea serviciului public atât de necesar tuturor cetățenilor.

S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L.

Adm. ILYES DIONISIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Domnule Ilyes ,
    Multumim pentru informare , se vede si cu ochiul liber , dar nu stiti vorba romaneasca : Peaca ai nostri , vin ai nostri, noi ramane tot ca prostii” de ce va mirati ? nu se vrea sa ne gospodarim noi local sa lucram noi. trebuie sa aduca Soos firma din Bucuresti sau mai stii de unde , sa poata primi si dansul ceva , ca dvs corect fiind nu cotizati nimic .
    Rusine : ne-am recuperat orasul ? sau ….
    Mai vorbim de transparenta , etica….. ar trebui sa iesim cu totii cu maturile in mana sa facem curatenie . ( da nu pe strada )
    Petru

  • Adevarul este ca societatea Sylevy lucreaza mai eficient decat fosta societate Salubriserv,orasul arata mai curat si mai proaspat in ciuda faptului ca derbedeii care au umplut orasul in ultimii 20 de ani fac ravagii si in curatenia orasului.Locurile de parcare parcurile , zonele verzi se umpla imediat dupa curatenie cu sticle de bautura,batiste de unica folosinta,cutii de mancare,muchii de tigara,hartii de ciocolata,covoare,haine s.a.m. Cea ce priveste problematica de plata intre societatile implicate in salubrizarea orasului Tg.Mures trebuie rezolvata de institutiile abilitate pentru respectarea legilor.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE