Home / Administrație / Promisiune respectată

Promisiune respectată

Distribuie

În preajma sărbătorilor de iarnă, locuitorii comunei Lunca Bradului au avut parte de o veste cât se poate de bună venită din partea primarului Alexandru Bexa, care a promis amenajarea primului bancomat în localitatea Lunca Bradului, Acest lucru s-a întâmplat la finele anului trecut, bancomatul fiind disponibil pentru toți cetățenii în interiorul Primăriei.

”Dragi localnici vă anunț cu mare plăcere că în sfârșit avem bancomat în Lunca Bradului. Acesta este montat la parterul primăriei, în interior și va fi accesibil pentru început doar în timpul programului de funcționare al primăriei, adică: de luni până vineri între orele 7.00 – 15.00. Țin să mulțumesc pe aceasta cale conducerii CEC Bank Târgu Mureș și în special domnului director Marius Florin Moldovan pentru ajutorul și implicarea de care au dat dovadă în demersul nostru de a instala acest bancomat”, a precizat Alexandru Bexa.

(A.Z.)


Loading RSS Feed

De asemenea, verificati

Depășiri ale pragului admis de particule în suspensie la Târgu Mureș

Distribuie În conformitate cu obligațiile legale, Primăria Municipiului Târgu Mureș informează locuitorii asupra faptului că …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.