Vântul schimbării

8 ianuarie 2007

Ne-am obişnuit deja că în ţărişoara noastră, nici o minune nu ţine, nici măcar trei zile. Mai ales, dacă e vorba de o minune prea trâmbiţată. Aşa cum e cea cu intrarea în Uniunea Europeană. Toată suflarea României a auzit măcar, dacă nu a şi comentat cu mult înainte de a se fi produs evenimentul. Fiecare după capacitatea sa de pricepere şi percepere, am dat cu presupusul. Va fi mai bine? Va fi mai rău? Unii se aşteptau ca la cumpăna anilor, să coboare ca o mană cerească peste noi, binefacerile Uniunii… Câţiva zeloşi au dat fuga şi au trecut printre primii, dincolo, la o cafeluţă, la unguri. Doar cu buletinul. Alţii, mai precauţi, pe considerentul că "nu ştie nimeni ca păţitul", s-au pus la rând la secţia de paşapoarte şi bine au făcut. Copiii sub 14 ani nu au carte de identitate.
Şi atunci? Păi… Eurocardul de sănătate? O altă ocazie de a sta la rând, cu îmbulzeala balcanică-asta nu e minune, că altfel am fi scăpat de ea. Au stat la rând, s-au luptat eroic pentru un loc cât mai în faţă, ca pe urmă, aflând că şi asta e doar provizoriu ca fericirea intrării în Uniune, nu s-au mai grăbit să meargă să le şi ridice a doua zi. S-a inaugurat un hipermarket, standarde europene, marfă cât cuprinde, transport gratuit pentru clienţi… şi la întoarcere? Sacoşe mai mult sau mai puţin burduşite, căci după atâtea sărbători, luna cadourilor, de unde să mai ai bani, dar curiozitatea îl scoate din casă şi pe cel mai cumpătat, nu-i aşa? Şi se aliniază regulamentar la uşa "mijlocului de transport în comun" recte maxi-taxi şi începe lupta corp la corp, abia la apariţia şoferului… nici asta nu e o minune! şi atunci când ne va aduce vântul schimbării o nouă minune?